„Apele curate” – ape murdare pentru romani

Romania are slabe sanse ca, in urmatorii ani, sa se laude cu ape curate si un sistem de canalizare european. De la un an la altul se inainteaza cu „pasi de melc” la capitolul canalizare.
ape murdare
Doar jumatate din populatia tarii este racordata la retele de canalizare. Potrivit Administratiei Nationale „Apele Romane” (ANAR), „gradul de racordare la retele de canalizare a crescut cu 2% in acest an, ajungand la 51,39%, iar gradul de racordare la statiile de epurare este de 42,65% fata de 42.18% anul trecut”. Pe langa faptul ca nu stam deloc bine la capitolul canalizare, mai avem probleme si cu sistemele existente. „In prima jumatate a acestui an, in cele 2.605 de aglomerari identificate in Romania exista 513 sisteme de canalizare functionale, insa doar 24 dintre ele sunt conforme cu directiva europeana privind epurarea apelor uzate urbane”, precizeaza ANAR. Si cu statiile de epurare, tara noastra sta rau. Astfel, „397 de aglomerari sunt deservite de 362 statii de epurare functionale, din care numai 14 statii de epurare sunt conforme cu cerintele directivei europene si numai pentru treapta secundara de epurare”. Drept urmare, apele Romaniei sunt murdare. Chiar si ANAR recunoaste ca procentul de ape neepurate ramane in continuare destul de mare. „Din volumul total de ape uzate necesitand epurare, adica 1868,832 de milioane mc/an, numai 30% au fost, anul trecut, suficient epurate, 33,13% au fost ape uzate neepurate si circa 37% ape insuficient epurate. Prin urmare, 70% din apele uzate provenite de la principalele surse de poluare a ajuns in 2008 in receptori naturali, in special in rauri, neepurate sau insuficient epurate”, sustine ANAR. Cantitatile cele mai mari de ape uzate au fost evacuate de unitati din domeniile: energie electrica si termica (66% din total), industrie metalurgica si constructii de masini (3,3% din total) si prelucrari chimice (2,8% din total). Aglomerarile urbane „au eliberat” circa 25% din totalul apelor uzate. „Cei mai mari poluatori raman marile aglomerari urbane: Bucuresti, Galati, Braila, Tulcea, Giurgiu, Turnu Severin, Ploiesti, Targoviste, Bacau, Barlad, Vaslui, Suceava, Botosani, Husi. Marii poluatori se gasesc si in sectorul industrial, respectiv in complexele de crestere a animalelor, unitatile industriale – Azomures, Targu Mures, Oltchim Ramnicu-Valcea, Uzinele Cloro-sodice Govora, Chim Complex Borzesti, Letea Bacau, Petrobrazi, Viromet Victoria, Sometra Copsa Mica – si exploatari miniere – SNL Oltenia, CN Huilei, Baia Borsa, Suplacu de Barcau”, precizeaza ANAR.

Sursa: Curentul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *