250.000 de situri industriale poluante

Numarul siturilor industriale din Europa care necesita lucrari de depoluare ajunge, la ora actuala, la 250.000, dar este de asteptat sa creasca substantial in viitorii ani, estimeaza un raport al Agentiei Europene de Mediu (AEE). Potrivit documentului, sunt necesare mai multe decenii pentru rezolvarea acestei probleme majore. In ultimii 40 de ani, peste trei milioane de situri au poluat diverse zone ale batranului continent.

Dintre acestea, „doar” 250.000 au fost declarate „primejdioase” pentru mediu si pentru sanatatea oamenilor, din cauza gradului crescut de otravire a solului si a panzei freatice. Principalii contaminatori sunt metalele grele (37,3%), urmate de hidrocarburi (33%), iar responsabile pentru poluare sunt activitatea de productie industriala, urmata de tratamentul si gestiunea deseurilor menajere.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *