6% din agricultura Romaniei este bio

prajituri din produse bio

6% din intreaga noastra agricultura este de acest tip
Pe site-ul bursa.ro, a fost postat si materialul intitulat “Suntem o tara exportatoare de produse bio”, intocmit pe baza declaratiilor ministrului Agriculturii, Valeriu Tabara.

Redam din acest material cele mai importante pasaje privind tema abordata.
Cea mai mare parte a productiei bio merge la export
“Romania este o tara exportatoare de produse bio, potrivit lui Valeriu Tabara, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. Domnia sa ne-a spus ca tara noastra are o pozitie destul de buna in Europa, in ceea ce priveste agricultura ecologica, 6% din toata agricultura noastra fiind de tip bio.
Totodata, oficialul ne-a precizat ca agricultura eco are o pozitie destul de buna in piata< “Cea mai mare parte din produsele bio merge catre export, intrucat acestea nu au prins atat de bine pe piata interna”.
Astfel, peste 90% din produsele bio, incepand de la miere si pana la ulei, produse oleaginose si fructe, sunt vandute in Europa, principalele destinatii fiind Germania, Italia, Spania, Marea Britanie si tarile nordice.
Dintre produsele romanesti ecologice, uleiul de rapita si florea-soarelui, procesat, este la mare cautare, in special in Germania si Italia. Exporturile noastre de produse bio au crescut, anul trecut, atingand nivelul record de 100 de milioane de euro.
3 milioane euro anual din fonduri UE pentru dezvoltarea agriculturii ecologice
Romania beneficiaza, anual, de 3 milioane de euro din fonduri europene, pentru dezvoltarea agriculturii ecologice.
Intrucat tara noastra s-a aliniat politicii comunitare orientate catre promovarea unei agriculturi durabile, pentru a crea produse agroalimentare competitive cu cele de pe piata Uniunii Europene, au fost adoptate o serie de acte normative care reglementeaza cadrul organizatoric si institutional al produsele agroalimentare ecologice.
Reprezentantii ministerului Agriculturii sustin ca Romania dispune de conditii deosebite pentru dezvoltarea agriculturii ecologice, precum si de o conjunctura favorabila care ar putea motiva dezvoltarea acestei productii.
In ultimii ani, a fost inregistrata o dinamica a acestuii sector. Potrivit datelor furnizate de ministerul de resort, din 2006 si pana in 2010, numarul operatorilor inregistrati in agricultura bio a crescut de la 3.409 la 4.322, in timp ce suprafata totala cultivata in sistem eco a cunoscut o evolutie pozitiva, de la 143.194 de hectare la 260.000 de hectare.
Cea mai mare crestere a avut-o sectorul plantelor cerealiere, care detine cea mai mare pondere din totalul productiei ecologice, respectiv de 34,49%. Acesta este urmat de colectarea de flora spontana (31,32%), oleaginoase si proteice (17,66%), pasuni si plante furajere (14,90%), vii si livezi (1,26%) si legume (0,3%).
Numarul animalelor crescute in sistem ecologic s-a marit semnificativ dupa 2005, in acest caz cea mai mare pondere avand-o ovinele si caprinele (42.000 de capete in 2010).
Datele Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) arata o dublare in ultimii patru ani a numarului procesatorilor de produse eco, de la 36, in 2006, la 84, anul acesta”.
“La nivel mondial, competitia creste pe piata produselor organice, care este in continua schimbare, pentru ca multe tari au inceput sa-si valorifice potentialul si traditia in productia sustenabila. Temerile privind mediul inconjurator, sanatatea persoanelor, sanatatea animalelor si ingineria genetica, au creat o nisa de piata pentru produsele organice, care se dezvolta mult mai rapid decat orice alt sector agricol sau al vanzarilor de produse alimentare cu amanuntul”, completeaza afirmatiile ministrului Emilia Olescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *