A fost inaugurat un parc fotovoltaic in judetul Valcea

Valvis ia 5,4 mil. euro de la Banca Romaneasca pentru un parc fotovoltaic in Calarasi
A fost inaugurat un parc fotovoltaic in judetul Valcea
A fost inaugurat un parc fotovoltaic in judetul Valcea

O investitie de trei milioane de euro in primul parc fotovoltaic din judetul Valcea a fost finalizata producand curent in Sistemul Energetic National, a declarat marti pentru Agerpres primarul comunei Sirineasa, Dan Sararu.

„Este vorba de un parc fotovoltaic construit pe o suprafata de 3,5 hectare, investitie care a demarat in toamna anului trecut. La sfarsitul lunii martie deja lucrarea a fost finalizata, iar in aprilie a fost deja conectata la Sistemul National. Receptia lucrarii a avut loc saptamana trecuta si efectiv putem spune ca din luna iunie primul parc fotovoltaic din judet se afla pe teritoriul comunei Sirineasa. Primaria va beneficia de impozit pe terenuri si cladiri, iar, daca luam in calcul si faptul ca sunt patru angajati permanent acolo, este o realizare pentru localitate”, a precizat Sararu.

Investitia s-a ridicat la trei milioane de euro si se afla pe malul drept al raului Luncavat in zona islazului comunal. Primarul din Sirineasa a declarat ca are in discutii mai multe proiecte realizate cu investitori straini si spera ca „exemplul de aici va fi preluat si de celelalte localitati valcene”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *