Accelerarea procesului de incalzire climatica creeaza un stres semnificativ asupra plantelor care cresc pe muntii din Europa

Accelerarea procesului de incalzire climatica creeaza un stres semnificativ asupra plantelor care cresc pe muntii din Europa

Accelerarea procesului de incalzire climatica creeaza un stres semnificativ asupra plantelor care cresc pe muntii din Europa si cauzeaza migratia acestor plante spre altitudini mai mari, arata un studiu.

Studiul, realizat de un grup international de oameni de stiinta coordonati de Academia de Stiinte din Austria si Universitatea Viena, a fost publicat in editia de vineri a revistei americane Science.

Migratia plantelor spre altitudini mai mari determina, la randul sau, o diminuare a diversitatii speciilor, avertizeaza autorii acestui studiu, care se bazeaza pe studierea florei din 66 de munti situati intre nordul Europei si Marea Mediterana.

Autorii studiului au creat o harta a tuturor speciilor de plante care se afla in fiecare din locurile studiate in 2001 si in 2008, utilizand proceduri si criterii identice, informeaza Moldpres.

O crestere a numarului de specii a fost observata doar in muntii din nordul si centrul Europei, in timp ce in aproape toate siturile studiate din regiunile muntoase din jurul Marii Mediterane, numarul de specii a ramas la fel sau chiar a scazut.

“Rezultatele noastre arata un declin al varietatii de plante in siturile mediteraneene, ceea ce este ingrijorator, deoarece acesti munti adapostesc o flora unica, o buna parte din specii negasindu-se in niciun alt loc de pe planeta”, a spus Harald Pauli, coordonatorul acestui proiect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *