Actiune ecologica a Consiliul Local al Tinerilor din Giurgiu, de Ziua Europeana a Parcurilor

Actiune ecologica a Consiliul Local al Tinerilor din Giurgiu, de Ziua Europeana a Parcurilor
Actiune ecologica a Consiliul Local al Tinerilor din Giurgiu, de Ziua Europeana a Parcurilor

La doar o luna de la constituirea intr-o noua structura, Consiliul Local al Tinerilor vine in sprijinul colectivitatii locale cu o initiativa in domeniul ecologic. Este vorba despre actiunea de igienizare si reamenajare peisagistica a Parcului CF2, organizata sambata, 24 mai, ora 10.00, de Ziua Europeana a Parcurilor.

Prin aceasta activitate Consiliul Local al Tinerilor isi propune sa sensibilizeze si sa constientizeze tinerii cu privire la impactul pe care il au asupra mediului inconjurator, sa le insufle sentimentul ca sunt utili si totodata sa le creeze posibilitatea de a relationa si de a-si consolida relatiile de prietenie.

Doua argumente puternice au stat la baza selectarii parcului Parcul CF2: starea de degradare a acestuia, precum si pozitionarea la una din intrarile importante ale orasului, intrare ce poate marca si defini imaginea municipiului.

Curatarea parcului de gunoaie, golirea cosurilor de gunoi, greblarea si aranjarea unor ronduri din pietre pentru plantarea florilor si pomilor, tunderea ierbii si saparea unor ronduri precum si plantarea de copaci/arbusti, flori/rasaduri/seminte sunt activitatile pe care tinerii consilieri locali le vor realiza pentru igienizarea si infrumusetarea acestui parc.

Primaria va sprijini initiativa tinerilor oferindu-le ajutorul serviciilor subordonate. Astfel, SC IPSV Giurgiu va furniza copacii, arbustii si florile ce vor fi plantate, uneltele de gradinarit, precum si doua-trei persoane pentru urmarirea activitatii, oferirea de informatii privind plantarea corecta si ajutor practic.

S.C. Financiar Urban SRL Giurgiu va asigura saci si containere pentru strangerea si depozitarea gunoiului rezultat si un utilaj necesar colectarii si transportarii gunoiului in locuri special amenajate.

SC Giurgiu Servicii Locale Giurgiu va realiza doua panouri informative cu inscriptia „Primaria Municipiului Giurgiu – la initiativa Consiliului Local al Tinerilor, anul 2014”. Pentru a personaliza cat mai mult evenimentul, Consiliul Local al Tinerilor s-a gandit ca panoul sa fie pictat chiar de tinerii giurgiuveni, in tematica zilei, astfel incat “opera lor” sa dainuie in timp. Doua-trei persoane din personalul SC GSL Giurgiu vor monta panourile si ii vor ajuta pe tinerii implicati sa reabiliteze cele doua porti de pe terenul de fotbal adiacent parcului. De asemenea, vor urmari punerea in functiune a terenului (vopsirea portilor, trasarea terenului de fotbal, etc.).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *