Administratiile locale vor trebui sa asigure minim 20 mp de spatiu verde pentru un locuitor

Spatiile verzi au intrat in atentia Garzii de Mediu, care a demarat o campanie de constientizare a tuturor Consiliilor Locale privind obligatiile care revin Administratiei Publice Locale conform ultimelor reglementari.

Guvernul a aprobat o ordonanta in acest sens, ca urmare a degradarii spatiilor verzi de pe teritoriul localitatilor, cauzata de distrugere acestora ca urmare a dezvoltarii activitatilor economice si sociale, in scopul imbunatatirii factorilor de mediu si a calitatii vietii prin cresterea suprafetelor de spatii verzi din localitati, al protejarii si gestionarii durabile a acestora, precum si al cresterii standardelor de viata ale locuitorilor, tinand cont de faptul ca lipsa unei planificari strategice in acest domeniu conduce la probleme grave de sanatate si la o calitate scazuta a standardelor de viata ale populatiei, elemente care vizeaza interesul public si constituie situatii de urgenta si extraordinare.

Seful Comisariatului Judetean al Garzii de Mediu Suceava, Constantin Harasim a declarat ca, in cadrul campaniei au fost trimise adrese tuturor primariilor si consiliilor locale din judet, prin care se precizeaza ca „schimbarea destinatiei terenurilor amenajate ca spatii verzi si/sau prevazute ca atare in documentatiile de urbanism, reducerea suprafetelor acestora ori stramutarea lor este interzisa, indiferent de regimul juridic al acestora”. De asemenea se mai precizeaza ca actele administrative sau juridice emise ori incheiate cu nerespectarea prevederilor sunt lovite de nulitate absoluta.

Potrivit ordonantei autoritatile administratiei publice locale au obligatia de a asigura din terenul intravilan o suprafata de spatiu verde de minimum 20 mp/locuitor, pana la data de 31 decembrie 2010, si de minimum 26 mp/locuitor, pana la data de 31 decembrie 2013.

In adresele trimise primariilor se mai mentioneaza ca Autoritatile administratiei publice locale au obligatia de a intocmi, in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a actului normativ, un program in care vor fi evidentiate etapele de realizare, cu indicarea termenelor intermediare propuse.

In cazul in care autoritatile nu tin cont de asigurarea suprafetelor minime de spatiu verde vor fi sanctionate contraventional.

Sursa: Bucovina News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *