Adunarea ONU de Mediu din 2016 va dezbate securitatea mediului, la propunerea Romaniei

Adunarea ONU de Mediu din 2016 va dezbate securitatea mediului, la propunerea Romaniei
Adunarea ONU de Mediu din 2016 va dezbate securitatea mediului, la propunerea Romaniei

Ministrul Mediului, Apelor si Padurilor, Gratiela Gavrilescu, a propus, in cadrul Biroului Adunarii ONU de Mediu a Programului Natiunilor Unite pentru Mediu (UNEA), ca securitatea mediului sa fie o tema principala de discutie in cadrul celei de-a doua sesiuni a Adunarii ONU de Mediu (UNEA2), din 2016. Ministrul Gratiela Gavrilescu este vicepresedinte al UNEA.

”Dezbaterile pe tema securitatii mediului, in cadrul unui simpozion, vor contribui la constientizarea amenintarilor la adresa mediului si abordarea lor integrata. Un astfel de cadru va permite discutarea rezultatelor evenimentelor internationale din acest an, din domeniul mediului, dezvoltarii si schimbarilor climatice, din perspectiva securitatii mediului”, a declarat ministrul roman.

In perioada 30 – 31 martie 2015, delegatia condusa de ministrul Gratiela Gavrilescu a participat la sedinta Biroului UNEA, la Nairobi, Kenya. Peste 25 de delegati din cele 10 state membre ale Biroului Adunarii ONU de Mediu, dintre care 6 ministri de mediu (Romania, Kenya, Irak, Georgia, Egipt, Santa Lucia), au discutat prioritatile politice si etapele pregatirii UNEA2, ce va avea loc in luna mai 2016. Discutiile din cadrul reuniunii au vizat si o reflectie asupra tematicii ce va face obiectul segmentului ministerial din cadrul UNEA2.

UNEA s-a intrunit in prima sesiune in iunie 2014, devenind cea mai inalta platforma a procesului decizional de mediu, in pregatirea unei noi etape de abordare a mediului ca o problema mondiala, plasand, pentru prima data, problematica mediului la acelasi nivel de importanta cu cele privind pacea, securitatea, finantele, sanatatea si comertul.

In alocutiunea sa, ministrul Gratiela Gavrilescu a sustinut ca UNEA2 trebuie sa cuprinda politica integrata de mediu la nivel mondial. ”Tema principala pentru segmentul ministerial al UNEA2 trebuie sa se concentreze pe rezultatul Summit-ului ONU privind Dezvoltarea, care va avea loc in septembrie 2015 si unde se vor adopta mult asteptatele Obiective de Dezvoltare Durabila, mai ales in contextul in care ne aflam in primul an de implementare al Agendei ONU de dezvoltare post-2015”, a declarat demnitarul roman.

In cadrul lucrarilor Biroului UNEA, ministrul roman a avut o intalnire cu directorul executiv al Programului Natiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), domnul Achim Steiner, care a mentionat importanta continuarii implicarii Romaniei la nivelul cel mai inalt al deciziilor privind mediul, apreciind aspectele reliefate de doamna ministru Gratiela Gavrilescu, dar si importanta cooperarii regionale si actiunea in plan national. In marja reuniunii Biroului UNEA, in data de 01 aprilie 2015, ministrul Gratiela Gavrilescu a avut o reuniune bilaterala cu omologul kenyan, doamna Judi Wakhungu, la sediul Ministerului Mediului, Apelor si Resurselor Naturale din Nairobi. Cei doi ministri au discutat actualizarea si operationalizarea cadrului legal de cooperare dintre cele doua state pe domeniul mediului, in special cooperarea in domeniul managementului apelor si ariilor protejate, dar si completarea cu noi tematici de actualitate – dezvoltarea durabila si schimbarile climatice. Ministrul kenyan a precizat ca va sustine propunerea Romaniei privind organizarea unui simpozion in cadrul UNEA2 ce va avea ca tema securitatea mediului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *