AERAREA SOLULUI, CAPACITATE BIOGENA, CAPACITATE BIOTICA, CARACTERISTICI ECOLOGICE, GEOLOGIE DE MEDIU, FACTOR ECOLOGIC

0
37

AERAREA SOLULUI: procedeu prin care se realizeaza schimbul permanent de gaze dintre sol si atmosfera. Are importanta pentru dinamica solului si viata plantelor. Aerarea artificiala a solului se realizeaza prin lucrari agrotehnice de maruntire si afanare a acestuia. Procesul de aerare a solului se realizeaza in principal prin miscarea apei in interiorul si in afara lui; apa de ploaie scade aerul la suprafata, iar pe masura ce apa se scurge, se evapora sau este folosita ca element nutritiv de catre plante, aerul proaspat este adus inapoi in sol, umpland spatiile libere lasate de apa preluate. Procesul de aerare este favorizat de schimbarile de temperatura, de afanarea solului, de cultivarea lui si de structura deosebita a acestuia (solul nisipos este mai bine aerat decat cel argilos).

CAPACITATE BIOGENA: posibilitatea factorilor abiotici si a celor biotici, dintr-un ecosistem, de a asigura viata biocenozei.

CAPACITATE BIOTICA: dispozitia naturala a biosferei, sau a unei parti a acesteia, de a sintetiza anumite biomase.


CARACTERISTICI ECOLOGICE: totalitatea caracterelor morfologice sau fiziologice ale unui organism, populatie sau biocenoza, corelate cu factorii mediului in care se dezvolta.

FACTOR ECOLOGIC: factor al mediului inconjurator care influenteaza formele de viata si comunitatea vietuitoarelor. Totalitatea factorilor abiotici (temperatura, lumina, precipitatii, presiune) si biotici (paraziti, daunatori, competitie intraspecifica si interspecifica) cu care un organism vine in contact si cu care se interconditioneaza reciproc. Se disting factorii: fiziografici sau abiotici, climatici, edafici, orografici, biotici.

GEOLOGIE DE MEDIU: folosirea informatiei geologice pentru rezolvarea problemelor create prin exploatarea de catre om a combustibilor fosili, a solurilor si a altor componente.

LIMITA DE TOLERANTA: limitele valorilor unor factori abiotici ale caror variatii nu sunt foarte accentuate, permitand adaptarea organismelor. Aceste valori devin limitele de toleranta intre care isi pot realiza cresterea si reproductia.

RECONSTRUCTIE ECOLOGICA: activitate umana indreptata in directia refacerii echilibrului ecologic din sistemele deteriorate (din cauze naturale sau artificiale), ori de amenajare a unor noi ecosisteme, cu echilibru si structura diferite de cele existente anterior. Prin aceasta actiune se urmareste maximalizarea functiilor de baza ale ecosistemelor lor. In reconstructia ecologica se utilizeaza „amenajamentul ecologic”, operatie multi si interdisciplinara, extrem de actuala in tarile industrializate, dar foarte necesara si in tarile lumii a treia care nu dispun de fondurile necesare. Intr-o prima etapa, se aplica la zonele grav afectate de poluare si care prezinta un risc apreciabil pentru sanatatatea oamenilor sau a mediului. Constituie o inlantuire de actiuni, componente ale unei strategii, cu caracter local sau national. In acest sens trebuie prezentata teoria celor „6 R-uri”: reducerea, retehnologizarea, recircularea, reciclarea, reamplasarea si remedierea.

ZERO ECOLOGIC: temperatura cea mai scazuta la care un organism mai poate sa-si indeplineasca functiile sale vitale, in mod normal. Temperatura zero ecologic nu reprezinta temperatura zero, ci difera de la o specie la alta (pentru pesti, de exemplu: cega -7ºC, pastruga -20ºC).


Sursa: Infomediu Europa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here