„N-are rost sa taiem padurile sau sa cumparam carbunele ori gazul rusesc, cand noi avem sursa noastra de energie – biomasa”, crede cu desavarsire Ala Gadrautan din satul Avrameni, r-nul Rascani, care, dupa ce a muncit mai bine de un deceniu peste hotare, a revenit in tara impreuna cu familia si a investit banii adunati intr-o linie de brichetare.
In ciuda greutatilor, femeia este convinsa ca dobandirea independentei energetice de catre Moldova nu este un mit, ci poate deveni realitate.
Nicolae Gadrautan a plecat la munca in Portugalia in 1999. Un an mai tarziu si-a luat cu el sotia si baiatul de 4 ani si jumatate. „Acolo am lucrat 11 ani. Am nascut o fetita. Dar am ajuns la o etapa cand a trebuit sa hotaram: ori ramanem pentru totdeauna in Portugalia, ori venim acasa, fiindca nu poti sa te rupi in doua. Acolo imi era dor de casa, veneam aici – imi lipseau lucrurile de acolo. Chiar si acum, dupa 4 ani de cand ne-am intors, inca nu ma pot adapta”, remarca Ala Gadrautan. Dupa lungi discutii, in 2010, cei doi soti au decis sa revina in satul de bastina si sa investeasca banii agonisiti intr-o afacere. Au arendat 200 de ha de pamant si au creat o gospodarie taraneasca. Apoi, pentru ca ramaneau multe deseuri agricole, au decis sa deschida o linie de brichetare.
„Dupa ce recoltam granele, trebuia sa angajam oameni ca sa arda deseurile, pentru ca n-aveam cum prelucra solul pentru anul urmator. Atunci m-am gandit, daca tot avem materie prima, de ce sa nu ne extindem afacerea? De la inceput, sotul nu voia sa deschidem aceasta linie de brichetare. Zicea ca nimeni nu stie de brichete, ca n-o sa avem cumparatori, ca avem lemne destule. Dar l-am convins cu ajutorul lui Oleg Donoaga, presedintele Asociatiei Obstesti pentru promovarea biocombustibililor in Moldova „Pentru utilizarea Energiei din resurse Regenerabile”. L-am vazut la tv in cateva reportaje si i-am zis sotului: „Nicolae, hai sa incepem”. Si cum a fot ideea mea, eu ma ocup acum de ea. Eu sunt sefa la linia de producere. Sotul ma asigura cu materie prima, iar eu ma ocup de producerea brichetelor”, povesteste emotionata Ala Gadrautan, remarcand faptul ca ideea de afaceri i-a venit in Portugalia, unde in serile mai reci incalzeau casa cu brichete. In pofida dificultatilor, femeia spune ca se simte implinita si ca nu regreta ca s-a intors in tara. „Am o afacere de succes. Ne implicam 100%, lucram cot la cot cu toti. Dar eu sunt stapan pe afacere, muncesc pentru mine si ma simt mai implinita”, mentioneaza antreprenoarea.
Toti angajatii de la linia de brichetare sunt… femei
Totusi, Ala Gadrautan spune ca e complicat sa faci afaceri cu biomasa, cand lumea din Moldova nu este informata despre specificul acestui biocombustibil. „Recent ne-am intalnit cu niste prieteni, ne intreaba cu ce ne ocupam si, cand ii zic, ei ne intreaba: „Ce-i asta?”. Ei se mira ca in Moldova exista asa combustibil, ecologic, usor de folosit, usor de depozitat si care are o eficienta energetica destul de mare”, spune aceasta.
Una din problemele cu care se confrunta cei doi antreprenorii este forta de munca. „Cand au venit sa ne instaleze linia de brichetare, Oleg Donoaga intreaba: „Cine o sa fie operatorul?” Zic: „Eu”. „Da noi cu femeile nu lucram”, imi spune el. O sa lucrati, pentru ca eu in Portugalia tot am lucrat la o fabrica de producere a conurilor de inghetata ca sefa de tura. Mie imi place sa aud zgomot de motoare, sa umblu cu chei, surubelnite, ciocane. Si tot personalul este format din femei. Cand intra cineva sa cumpere brichete, se mira ca la noi lucreaza numai femei. Toti barbatii sunt plecati. Noi suntem intr-un satuc mic, cu vreo 600 de gospodarii, unde majoritatea barbatilor sunt plecati la munca peste hotare. Asa ca am 11 angajate, care se ocupa de producere, si doi barbati care pregatesc stocurile de paie, le aduc in depozit, le pregatesc pentru prelucrare”, explica Ala Gadrautan. Ea spune ca ii este mai usor sa lucreze cu femeile, sunt mai disciplinate, mai responsabile, nu fumeaza. „In mare parte, femeile se tin de lucru. Alta sursa de venit nu au. Dar aici o zi lucreaza, o zi – acasa, fac un banut macar pentru servicii comunale”, spune antreprenoarea, care munceste cot la cot cu angajatele ei de dimineata pana in noapte. „Eu intru in hala de producere la 8 dimineata si ies la 8 seara. De la 8 seara pana la 8 dimineata vine alta femeie in tura”, remarca Ala Gadrautan. Angajatii lucreaza in doua ture a cate 12 ore, pentru ca nu este rentabil sa opreasca utilajul. „Sunt cheltuieli mari de energie. Pentru o tona de brichete ne costa 300 de lei energia electrica. Facem pauza numai la sfarsit de saptamana pentru revizia tehnica”, afirma femeia de afaceri.
Aceasta spune ca, pentru a creste valoarea calorica si calitatea produsului, amesteca diverse deseuri din paie de grau, coaja de floarea soarelui, paie de rapita ori de soia, stuf. Mai mult, sotii Gadrautan si-au diversificat gama de produse. Ei au inceput sa produca brichete pentru animale. „Noi facem si brichete din lucerna, din iarba de Sudan, pentru animale. Oamenii le pun intr-o galeata de apa fierbinte, ele se umfla, pentru ca sunt paie maruntite si presate, mai adauga o mana de tarate si dau mancare la animale”, explica antreprenoarea.
Biomasa – o notiune putin cunoscuta pentru moldoveni
Aceasta povesteste ca, desi e complicat sa ai succes intr-un domeniu despre care lumea nu prea stie nimic, primul an de la lansarea afacerii a fost neasteptat de bun. „Am inceput a lucra prin octombrie, nu am avut materie prima multa, pentru ca era un an secetos, am facut vreo 180 de tone pe care in 40 de zile lucratoare le-am vandut pe toate. Institutiile publice ma sunau din diferite zone ale Moldovei. Eu nu reuseam sa produc cat aveau nevoie”, mentioneaza multumita femeia. Totusi, cand vine vorba de oamenii din localitatile alaturate, Ala Gadrautan se plange ca ei se arata interesati doar de brichetele pentru animale si ca n-au incredere in acele pentru foc. „Am ajuns sa facem gratar pentru lume ca sa le aratam cum ard brichetele, fiindca notiunea brichet la fiecare este diferita. Primele brichete produse in Moldova n-au fost chiar de calitate si oamenii s-au speriat, cred ca toate-s rele. Si eu incerc sa le demonstrez ca exista biocombustibil de calitate”, conchide antreprenoarea.
Ea considera ca „moldovenii nostri sa inteleaga ca n-are rost sa taiem padurile, sa cumparam gazul rusesc. Doar ca moldoveanul este sceptic la schimbari, chiar daca asta e mai bine pentru el. Trebuie cat mai mult de promovat, de aratat ca biomasa este o solutie buna, ca se poate face focul si cu asa ceva”.
Pe viitor, cei doi soti au planuri de extindere a afacerii cu biomasa. Ei isi doresc sa procure si utilaj pentru fabricarea peletelui si un tocator. „Noi suntem intr-o zona de padure si-s multe deseuri forestiere: crengi, buturugi, care trebuie tocate si transformate in fulgi care ulterior sa fie utilizate la fabricarea peletelor si brichetelor. Combinate cu paie ar creste valoarea energetica a biomasei. In plus, anul acesta a fost foarte ploios si multe paie au ramas sa putrezeasca pe deal, iar satul, cum are multe animale, ne gandim sa facem o statie pe biogaz. Vreau foarte mult asta, dar mai trebuie sa adunam banuti”, afirma tanara antreprenoare.
In R. Moldova activeaza 120 de producatori de biocombustibil solid cu o capacitate totala de 120 mii tone anual. Aceasta cantitate de biomasa poate inlocui 53,7 mln. m3 de gaz rusesc sau 80 mii tone de carbune.
