Afinele, un medicament din farmacia muntilor

Afinele, un medicament din farmacia muntilor

Pentru ca ne aflam in perioada in care muntii ne rasfata cu o suita de fructe de padure ce constituie nu numai adevarate rezervoare de vitamine, ci si remedii tamaduitoare de exceptie, vom vorbi astazi despre virtutile afinelor.

Fructe de o remarcabila valoare terapeutica, afinele pot fi utilizate in multiple tratamente. Bobitele au proprietati astringente, antidiareice, antidizenterice, antiseptice intestinale, antiputride, stomahice, antihelmintice, cicatrizante gastrice si intestinale, antihemoragice, vasoprotectoare, antiinflamatoare, antisclerotice, fluidifiante ale sangelui, vitaminizante si amelioratoare a vederii nocturne.

Formele de utilizare:

– infuzie din 3 lingurite fructe uscate la 500 ml apa clocotita la care se pot adauga frunze de menta, flori de musetel si coaja de stejar; se bea intreaga cantitate neindulcita si fractionata in 3 reprize;

– decoct concentrat din doua linguri fructe zdrobite la 400 ml apa rece, care se fierbe 30 minute la foc moderat; se bea intreaga cantitate fractionata in 3 reprize pe zi (contra diareei si dizenteriei) sau se foloseste sub forma de gargara in inflamatii ale mucoasei bucale (faringite, stomatite, afte). In uz extern se foloseste sub forma de cataplasme pe eczeme si rani hemoragice sau comprese pe inflamatii hemoroidale;

– decoct cu amestec de plante: 30 g fructe uscate, 10 g frunze de mure de padure, 10 g frunze de urzica, 10 g teci de fasole, 10 g caprifoi; se ia o lingura de amestec la 250 ml apa si se lasa la macerat 8 ore. Apoi se fierbe pana da in clocot si se consuma cu 30 minute inainte de masa;

– tinctura din o parte fructe zdrobite la 5 parti alcool 400; se lasa la macerat 10-14 zile agitand zilnic si se trece in sticlute brune, bine inchise, pentru a fi consumata, cate un paharel inainte de mese, in caz de diaree, dizenterie si oxiuraza;

– suc de afine obtinut prin stoarcerea fructelor si strecurare pentru a fi folosit sub forma de gargara, tamponari sau spalaturi contra afectiunilor buco-faringiene, avand efecte astringente si antiseptice. In tratamente interne este indicat in infectiile intestinale (enterite, colite, diaree, dizenterie, putrefactii intestinale, colibaciloza);

– fructe proaspete (300-350 g/ zi) sau fructe uscate (100 g/zi) consumate in caz de diabet zaharat, diaree, dizenterie, reglarea scaunelor, enterocolite, incetarea fermentatiilor intestinale, eliminarea gazelor, vindecarea stomatitelor, infectii renale, reducerea inflamatiilor hemoroidale si restabilirea poftei de mancare.

– siropul de afine se prepara prin presare la rece a fructelor proaspete cu adaosul a 165-180 g zahar la 100 ml suc concentrat; se poate completa cu cantitati mici de benzoat de sodiu cu rol de conservant. Astfel se realizeaza un preparat puternic vitaminizat, tonifiant al vederii si bun depurativ al sangelui. La nevoie se poate consuma si sucul proaspat extras prin presare (5 ml), amestecat cu putina apa, inainte de mese.

– afinele proaspete (1/2 pahar) se amesteca cu 10 g zahar si un pahar cu lapte fiert, avand bune efecte nutritive si depurative in reglarea scaunelor, eliminarea gazelor si restabilirea poftei de mancare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *