Agent Green sustine ca studiul de impact asupra mediului la DN66A prin muntii Retezat contine erori

6 Oct 2009 Comenteaza pe Forum Trimite prin Y!M Trimite prin Email


Alatura-te comunitatii EcoSapiens

Agent si alte patru organizatii de mediu cer Agentiei Nationale de Protectia Mediului (ANPM) sa nu emita acordul de mediu pentru tronsonul 3 al DN 66A, insistand ca studiul de impact asupra mediului este “un dezastru din punct de vedere stiintific”, potrivit unui comunicat transmis marti.muntii Retezat

“Studiul de impact asupra mediului este un dezastru din punct de vedere stiintific. Am descoperit nu mai putin de 19 si omisiuni. Acestea nu au fost observate de Administratia Parcului National Domogled care a avizat constructia drumului fara comentarii. Autorii studiului nu mentioneaza nimic despre lup si ras, de parca aceste specii nu ar exista aici, cu toate ca zona este cel mai vast habitat inca nealterat al acestor animale din Europa, iar pentru ursi au gasit doar un culoar de deplasare, cu toate ca numarul de ursi din fondurile strabatute de acest tronson al drumului este de aproximativ 45. Recensamantul speciilor de este incomplet si se fac confuzii intre specii”, a declarat biologul Tamas Papp, de la Grupul Milvus.

Agent Green, WWF, Grupul Milvus, Societatea Carpatina Ardeleana si Vier Pfoten solicita, de asemenea, Ministerului Mediului sa demita Consiliul stiintific al Parcului National Domogled-Valea Cernei.

Intre 6 si 9 octombrie, ONG-urile participa la dezbaterile publice ale raportului evaluarii impactului asupra mediului la proiectul “Drum de legatura DN 66 A, km 47+600 – 66+204 Campu lui Neag-Cerna” pentru a face cunoscute observatiile stiintifice, tehnice si legale in vederea stoparii investitiei care distruge ultimul peisaj forestier intact din Europa situat la sud de Cercul Polar.

“Cu ocazia dezbaterii de la Pades asupra DN 66A incepe revolutia ONG deoarece am constatat ca protectia naturii nu este considerata o prioritate in Romania. Majoritatea investitorilor nu considera imperativele legilor de protectia naturii ca o obligatie de respectat, ci mai degreaba un obstacol pentru care trebuie gasite solutii mai mult sau mai putin legale. Acesta atitudine distructiva asupra mediului este insusita si de institutiile statului, care astfel devin partenere la distrugerea mediului. Constructia DN 66A prin arii naturale protejate si prin situri este un caz emblematic de incalcare a legislatiei romanesti si europeane de mediu. Vom folosi toate mijloacele legale pentru a stopa constructia drumului si pentru a face din protectia naturii o prioritate pentru Romania”, a spus coordonatorul proiectului, Gabriel Paun, presedintele Agent Green.

Pe langa problemele pe care le-ar cauza mediului si faunei din zona, proiectul nu are un impact social semnificativ, “intrucat modernizarea drumului nu rezolva problemele reconversiei profesionale a populatiei din Valea Jiului. (…) In studiu se mentioneaza ca traficul total estimat, chiar si cel pentru prognoza cea mai indepartata, va avea valori reduse. Metodologia pentru estimarile traficului in viitor lipseste”, a completat Maria Mihul, expert WWF.

In plus, avocatul Agent Green, Alexandra Barroso, a precizat ca a identificat o serie de neregularitati de ordin procedural care pot conduce la anularea procedurii de a acordului de mediu pentru tronsonul 3 al DN 66A.

“De exemplu, se incalca atat reglementarea generala, cat si cea specifica in domeniul accesului la informatie si participarea publicului in luarea deciziei unei autoritati publice in probleme de mediu. Mai mult decat atat, continutul Raportului evaluarii impactului asupra mediului este lacunar, acesta necontinand informatii obligatoriu a fi prevazute in cuprinsul sau”, a spus Alexandra Barroso.

Un peisaj forestier intact este un teritoriu in cadrul zonei de padure, care contine impadurite si neimpadurite (gol alpin, lacuri, mlastini), cu influente umane minime si care masoara o suprafata de cel putin 500 km patrati si cu un diametru de cel putin 10 km.

Sursa: NewsIn


Pentru mai multe informatii despre Administratia Parcului National Domogled, agent green, arii naturale, arii naturale protejate, dn 66, DN 66A, DN66A, domogled, ecosisteme, eliberare, erori, forestier, green, habitat, impact asupra mediului, informatie, aboneaza-te gratuit la Noul Newsletter EcoMagazin, personalizat pentru tine!

Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet? Atunci alatura-te si tu celor peste 7500 de membri care s-au inscris deja in EcoSapiens si hai sa ne cunoastem pe forumul ecologistilor. Intrebarile si comentariile tale sunt binevenite.

Recomandari la acest articol


9 organizatii de protectia mediului contesta studiul de evaluare a impactului asupra mediului pentru Canalul Bastroe
12 Iun 2009

canalul bastroe Marti, 9 iunie 2009, la Consiliul Judetean Tulcea, a avut loc o dezbatere publica pe tema impactului transfrontalier al proiectului ucrainean “Renovarea caii navigabile de mare adancime Dunare-Marea Neagra – in sectorul ucrainian al Deltei Dunarii”. Cu aceasta ocazie, WWF… Citeste mai departe»



Agent Green sustine ca a descoperit culturi ilegale de soia modificata genetic in judetul Calarasi
21 Sep 2009

soia modificata genetic Agent Green a anuntat, luni, intr-un comunicat ca a descoperit in judetul Calarasi, pe raza comunei Chirnogi, o cultura masiva de soia conventionala contaminata cu soia modificata genetic Roundup Ready produsa si brevetata de corporatia Monsanto. “In vara ce tocmai… Citeste mai departe»

Un adevar incomod, filmul lui Al Gore, ar contine noua erori stiintifice
12 Oct 2007

An Inconvenient Truth, documentarul pe tema incalzirii globale care il are in rolul principal pe fostul vicepresedinte american Al Gore si care a castigat doua premii Oscar, contine noua erori stiintifice, dupa cum a declarat un judecator al Inaltei Curti… Citeste mai departe»

Schimbarile din zona arctica au impact asupra viitorului planetei
7 Apr 2009

antarctica Secretarul de stat american, Hillary Clinton a indemnat la un control mai strans asupra vaselor de croaziera si asupra turistilor din Antarctica, pentru a preveni efecte nedorite asupra mediului din zona deja sensibila. “Schimbarile din regiunea arctica vor avea impact… Citeste mai departe»

Agent Green, prietenul naturii
27 Feb 2009

agent green Mediul inconjurator are un nou prieten. Se numeste Agent Green sau, pe romaneste, Agentul Verde. Este vorba de o noua organizatie neguvernamentala non-profit care va actiona pentru stoparea crimelor asupra mediului. La 3 martie, Agent Green va face cunostinta cu… Citeste mai departe»

Agent Green a desfiintat 54 de reclame de pe copaci din sectorul 4
26 Mai 2009

agent green Agent Green a desfiintat duminica 54 de reclame amplasate pe copaci din sectorul 4 al Capitalei fara sprijinul primariei, care era convinsa ca nu exista asemenea materiale amplasate in teritoriului sau, a declarat, luni, presedintele organizatiei, Gabriel Paun. “Este greu… Citeste mai departe»

Agent Green a ecologizat lumina din Ministerul Culturii
19 Iun 2009

agent_green-150x150 La mijlocul lunii mai, Agent Green a lansat oficial campania “Green my light” in cadrul programului “Eu pot salva planeta”. Prima actiune a campaniei a constat in inlocuirea tuturor becurilor incandescente din Ministerul Culturii cu becuri eficiente energetic si in… Citeste mai departe»

Lasa un comentariu
Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet?
Alatura-te discutiilor de pe forum.

Stirile zilei Intr-un oras din Germania de 1500 de locuitori exista in fiecare locuinta cel putin un bolnav de cancer
Sanatate

Intr-un oras din Germania de 1500 de locuitori exista in fiecare locuinta cel putin un bolnav de cancerExpertii de sanatate din Germania sunt socati de un mic orasel, in care in fiecare locuinta exista cel putin un bolnav de cancer. Orasul Wewelsfleth are o populatie de 1500 de locuitori si a fost numit “orasul blestematilor” deoarece numarul persoanelor diagnosticate cu cancer este… Citeste mai departe»

Romania, invitata sa devina partenerul Germaniei la cel mai mare targ de produse ecologice din lume, Biofach 2013
Agricultura ecologica Produse ecologice

Eticheta noua la export: In Romania curge lapte si miere. BioRomania a fost invitata sa devina anul viitor partenerul Germaniei la cel mai mare targ de produse ecologice din lume – Biofach Nuremberg 2013. La editia din acest an, Romania va fi reprezentata de 24 de firme, din care 20… Citeste mai departe»

Pasarile Deltei si-au gasit refugiul si adapostul la munte
Biodiversitate

Păsările Deltei și-au găsit refugiul și adăpostul la munteDaca in aceste zile ajungeti pe malul Barzavei, sa nu va frecati la ochi in momentul in care o sa vedeti carduri de sute de rate salbatice pe apa. Ba mai mult, alaturi de acestea veti vedea o fauna pe… Citeste mai departe»

Incepe actiunea de evaluare la speciile strict protejate in Bistrita-Nasaud: urs brun, lup, ras si pisica salbatica!
Biodiversitate Protectia mediului

Incepe actiunea de evaluare la speciile strict protejate: urs brun, lup, ras si pisica salbatica!Agentia pentru Protectia Mediului Bistrita-Nasaud supervizeaza actiunea de evaluare a efectivelor pentru speciile de animale salbatice strict protejate, respectiv: urs brun, lup, ras si pisica salbatica, care se va desfasura in perioada februarie – aprilie 2012. Gestionarii fondurilor cinegetice au… Citeste mai departe»

Cercetatorii de la Universitatea din Bedforshire, Marea Britanie, au conceput o noua tehnica ce permite alimentarea dispozitivelor electrice cu energie.
Energie regenerabila

Cercet?torii de la Universitatea din Bedforshire, Marea Britanie, au conceput o nou? tehnic? ce permite alimentarea dispozitivelor electrice cu energie.Cercetatorii de la Universitatea din Bedforshire, Marea Britanie, au conceput o noua tehnica ce permite alimentarea dispozitivelor electrice cu energie. Sistemul conceput de profesorul Ben Allen de la Centre for Wireless Research foloseste undele radio pentru energia electrica, anunta BBC… Citeste mai departe»

Economia verde genereaza 500.000 de locuri de munca noi in Uniunea Europeana
Afaceri ecologice

Reabilitare termicaUniunea Europeana ar putea implementa in prima jumatate a acestui an o decizie importanta in ceea ce priveste protejarea mediului, care ar genera 500.000 de locuri de munca.  Masura este una simpla: tarile din Comunitate trebuie sa faca lucrari de… Citeste mai departe»

Promotorul cianurilor pentru Rosia Montana, noul consilier al prim-ministrului Mihai Razvan Ungureanu
Resurse naturale

Interesele companiei Rosia Montana Gold Corporation sunt reprezentate la cel mai inalt nivel si in Guvernul Romaniei. Din echipa noului premier Mihai Razvan Ungureanu va face parte Corina Vintan, unul dintre oamenii de incredere ai prim-ministrului si un vechi colaborator… Citeste mai departe»