Agentia Europeana pentru Medicamente pregateste recomandari privind folosirea antibioticelor in cresterea animalelor

Agentia Europeana pentru Medicamente pregateste recomandari privind folosirea antibioticelor in cresterea animalelor
Agentia Europeana pentru Medicamente pregateste recomandari privind folosirea antibioticelor in cresterea animalelor

Agentia Europeana pentru Medicamente /EMA/, cu sediul la Londra, intentioneaza sa elaboreze pana in aceasta vara o prima serie de recomandari privind folosirea antibioticelor la cresterea animalelor, in conditiile in care aceste practici sunt acuzate ca duc la raspandirea bacteriilor rezistente la tratamente, relateaza marti AFP.

EMA va crea un ‘grup de lucru multidisciplinar’ pentru a formula, in iunie, un prim aviz, urmat de recomandari finale pana la sfarsitul lui 2014 cu privire la ‘masurile ce trebuie luate in fata riscurilor pe care le prezinta uzul veterinar al antibioticelor pentru sanatatea umana’.

Agentia europeana va ‘furniza sfaturi cu privire la impactul in materie de sanatate umana si animala al utilizarii antibioticelor pentru animale’, la solicitarea Comisiei Europene, in cadrul unui plan de actiune impotriva ‘antibiorezistentei’.

Utilizarea in exces sau gresita a antibioticelor pentru oameni, dar si in domeniul veterinar sporeste riscul de dezvoltare a rezistentei la tratamentele antimicrobiene, ce constituie azi o ‘problema de sanatate majora’, subliniaza EMA.

Consumul excesiv de antibiotice de catre animale duce la ‘selectia unor gene rezistente’ la microbi care pot migra apoi la om, fie prin contact direct, fie prin intermediul alimentelor.

In Franta, autoritatile sanitare au lansat planul ‘Ecoantibio 2017’, care are ca obiectiv reducerea cu 25% a folosirii antibioticelor de catre veterinari in cinci ani.

Cantitatile de antibiotice folosite in crescatoriile de vaci, porci, pasari si altele din Franta au scazut deja cu 31% intre 1999 si 2011, 10% doar in 2011, conform datelor difuzate de agentia de siguranta sanitara Anses.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *