Alarmant: peste 20.000 de doljeni sufera de cancer!

Alarmant: peste 20.000 de doljeni sufera de cancer!

Numarul doljenilor care sufera de cancer creste de la an la an. Din pacate, aproape la fel de multi pierd lupta cu aceasta cumplita maladie. Numai in 2011, in clinicile din judet specializate pe tratarea bolnavilor cu afectiuni oncologice au fost diagnosticate 2.600 de cazuri noi, iar in primul trimestru al acestui an alte 526.

Medicii oncologi din judetul Dolj se arata ingrijorati de numarul mare al bolnavilor de cancer aflati in diferite stadii, dar si de scaderea varstei pacientilor pe care trebuie sa-i ingrijeasca. Alarmant este ca tot mai multi copii sunt diagnosticati cu aceasta boala. Potrivit reprezentantilor Directiei de Sanatate Publica (DSP), in judetul Dolj sunt inregistrati 20.167 de pacienti diagnosticati cu afectiuni oncologice. Practic, in fiecare luna, in evidentele medicale ale DSP apar in plus cateva zeci de persoane care sufera de diferite tipuri de cancer.

Cele mai multe noi cazuri inregistrate anul acesta sunt cele de cancer bronhopulmonar – nu mai putin de 75, urmate de cancerul colorectal – 68 de pacienti, cancerul de san – 44 de persoane, cancer al pielii – 35 de bolnavi si cancer de vezica urinara – 26 de pacienti.

Pe langa durerile cauzate de boala, tratamentele necesare pentru ingrijirea pacientilor cu astfel de afectiuni sunt scumpe si nu de putine ori au lipsit din farmacia spitalelor.

526 de cazuri noi numai in prima parte a acestui an

Potrivit datelor furnizate de Directia de Sanatate Publica Dolj, numai in cursul acestui an s-au inregistrat peste 500 de noi cazuri de cancer. Si mai grav este ca in ciuda progreselor inregistrate de medicina, rata de succes a tratamentelor ramane destul de scazuta si tine, mai degraba, de o serie de factori, cel mai important fiind diagnosticarea precoce a bolii.

In schimb, doctorii sustin ca riscul de cancer poate fi diminuat prin cateva masuri simple. Printre acestea se numara o alimentatie variata si sanatoasa, mentinerea greutatii corporale normale, activitatea fizica, limitarea consumului de alcool, renuntarea la fumat si evitarea expunerii la fumat pasiv, evitarea expunerii excesive la soare, protejarea impotriva infectiilor care pot determina cancer.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *