Alerta de antrax la Botosani

Alerta medicala si veterinara in judetul Botosani, dupa aparitia unui caz de antrax. 18 oameni din judetul Botosani sunt sub supraveghere medicala. Comuna Cotusca a intrat in carantina dupa ce analizele de laborator au confirmat diagnosticul de antrax pentru o vaca bolnava care fusese trimisa la sacrificare la Abatorul din Botosani.

vaca
Specialistii au constatat ca 18 persoane au intrat in contact cu animalul bolnav. Dintre acestea, 10 sunt angajati ai abatorului, care nu purtau echipamente de protectie atunci cand au sacrificat animalul. Oamenii se afla acum sub supravegherea medicilor.

”Boala se contacteaza prin leziuni deschise ale celor care manipuleaza un animal bolnav, prin contactul direct cu sangele animalului”, explica Tamara Ciofu, director DSP Botosani.

Animalul bolnav apartine unui crescator particular, care mai are alte 24 de bovine. Acestea au fost vaccinate, la fel ca si alte peste 600 de animale – vaci, cai si porci – din localitate. Islazul pe care pastea de obicei vaca bolnava a fost inchis.

”S-a imprejmuit deja cu gard in jurul acestei raze de trei kilometri, s-au pus pancarde, s-a informat populatia”, a precizat Minodora Vasiliu, director DSV Botosani.

Antraxul, numit popular buba neagra, este provocat de un bacil ai carui spori pot supravietui in pamant zeci de ani.

In judetul Botosani, precedentul caz de antrax dateaza de peste 20 de ani. Boala este mortala pentru animale, dar usor tratabila la oameni daca este depistata la timp.

Sursa: Realitatea TV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *