Alianță anti-plastic, formată din companii care poluează

Săptămâna trecută, în jur de 30 de companii au înființat „Alianța împotriva deșeurilor din plastic”. Sectorul ONG a reacționat, atrăgând atenția că din această alianță fac parte exact companiile responsabile pentru poluarea cu plastic.

Printre membrii alianței, se numără: Chevron Phillips Chemical Company, Dow Chemical, ExxonMobil, Formosa Plastics Corporation, Procter & Gamble, Reliance Industries, Shell și alte companii din sectorul petro-chimic sau de gestiune a deșeurilor. Aceste companii s-au angajat să aloce între 1 și 1.5 miliarde de dolari în următorii cinci ani, pentru a dezvolta sau a îmbunătăți tehnologiile de reciclare și pentru a susține acțiunile de curățenie.

Specialiștii de la „European NGO Recycling Network” avertizează că alianța este de fapt compusă din companiile care investesc în primul rând în expansiunea producție de plastic, cauzând astfel și poluarea asociată. Potrivit lor, curățarea și reciclarea nu sunt suficiente, ci este nevoie de eforturi serioase de a reduce producția de plastic.

Nici membrii mișcării internaționale „Break Free From Plastic” nu văd cu ochi buni alianța. Von Hernandez, coordonatorul mișcării menționate cere asumarea de „soluții reale”:

Imperiul plasticelor atacă printr-o nouă inițiativă prin care se încearcă justificarea și consolidarea producției de plastice bazate pe combustibili fosili în anii următori. Prin promovarea și finanțarea unor false soluții în Asia, ei consideră că pot continua să inunde piețele cu saci și ambalaje problematice. Industria nu poate continua să trăiască în universul lor alternativ unde cerul este întotdeauna limita – planeta este deja sufocată de deșeurile din plastic. A sosit vremea pentru soluții reale, nu pentru iluzii.

Christie Keith, Coordonatoarea GAIA International, atrage atenția că reciclarea nu poate fi soluția salvatoare:

Nu putem combate poluarea cu plastic doar prin reciclare. În loc să inventăm moduri din ce în ce mai complicate, nedovedite și scumpe pentru a gestiona deșeurile din plastic, mai bine industria ar înceta să mai producă asemenea cantități de ambalaje și produse de unică folosință în primul rând. E pur și simplu absurd să folosești cele mai rezistente substanțe pentru cele mai scurte utilizări.

Miriam Gordon, Director de Programe la UPSTREAM, completează: „Chiar dacă industria producătoare de plastic cheltuie miliarde pentru a dezvolta noi tehnologii de reciclare, va exista în continuare un impact semnificativ aferent poluării asociate reciclării.

Potrivit Delphine Lévi Alvarès, coordonatoarea în Europa a mișcării „Break Free from plastic” din partea Zero Waste Europe, motivul pentru care companiile procedează astfel este acela că nu sunt dispuse să renunțe la activitățile desfășurate, deși sunt poluatoare:

Producătorii de combustibili fosili tratează poluarea cu plastic ca pe o problemă de management al deșeurilor, în încercarea de a distrage atenția de la problema reală. Investiția ar fi trebuit folosită pentru a scala alternativele la plasticul inutil. Însă asta ar însemna să extragă mai puțin petrol și gaze și să confecționeze mai puțin plastic, ceea ce industria nu este dispusă să facă, deși este soluția cea mai curată.

Contestatarii alianței propun și soluții: „Companiile ar trebui să se angajeze să folosească plastic doar pentru produse durabile, iar nu pentru pungi de unică folosință, recipiente, ambalaje, dopuri, capace și paie care scapă sistemului de reciclare și ajung în mediu.

Pe de cealaltă parte, reprezentanții alianței formate din companii susțin că, în acest moment, nu există alternative suficient de bune la plastic, iar înlocuirea lui ar avea un impact negativ asupra igienei și nutriției, crescând totodată cantitatea de energie utilizată și cantitatea de emisii de gaze cu efect de seră. Activiștii de mediu îi contrazic, dând exemplul unor comunități care și-au asumat obiective zero waste și au reușit să reducă semnificativ cantitățile de deșeuri generate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *