Cosmarul malthusian – Alimente sau combustibil

Cosmarul malthusian – Alimente sau combustibil

Inainte de era combustibililor fosili, alimentele reprezentau sursa de energie atat pentru oameni, cat si pentru animale, iar acestea din urma asigurau, alaturi de vant, principala modalitate de transport. Disponibilitatea alimentelor limita numarul de oameni care puteau fi hraniti, iar cosmarul malthusian al ajungerii la limita sustenabilitatii nu era niciodata prea departe. Combustibilii fosili au decuplat alimentele de energie, iar populatia a explodat. Acum, prin intermediul biocombustibililor, alimentele devin din nou o sursa de energie.

Potrivit organizatiei Global Renewable Fuels Alliance, sectorul biocombustibilor a generat afaceri de 374 miliarde de dolari in 2010. Intre 2000 si 2010, productia mondiala de biodiesel a crescut de 22 de ori, iar cea de bioetanols-a triplat.

Organizatia estimeaza ca pana in 2020 bioetanolul va inregistra un avans de 74%, pana la 525 miliarde de dolari, iar afacerile cu biodiesel se vor dubla la 154 miliarde de dolari. Piata ar urma sa ajunga, astfel, la 680 de miliarde de dolari in 2020.

O crestere precum cea inregistrata de biocombustibili nu ar fi fost posibila fara ajutorul statelor. „Daca biocombustibilii ar fi fost competitivi fara subventii guvernamentale raportat la combustibilii fosili, interactiunea fortelor pietei ar fi condus la o distributie optima a materiilor prime agricole intre alimentatie si energie”, afirma Ivetta Gerasimchuk, specialist la Institutul International pentru Dezvoltare Sustenabila din Geneva.”Piata este in prezent puternic influentata de scutirile de taxe si alte forme de sprijin acordate de guverne industriei biocombustibililor”, a declarat Gerasimchuk.

SUA – CEL MAI IMPORTANT PRODUCATOR
Statele Unite sunt cel mai mare consumator de bioetanol din lume, iar Uniunea Europeana e lider in privinta productiei de biodiesel. Circa 10% din benzina din Statele Unite este asigurata din etanol, iar procentajul ar urma sa creasca, sustinut de o lege din 2007 pentru asigurarea independentei energetice.Aproximativ 40% din recolta de porumb din SUA va fi transformata in acest an in biocombustibil pentru a respecta reglementarile impuse de stat. Cantitatea ar fi suficienta pentru hrana a circa 350 de milioane de oameni.

Multe tari, intre care SUA, China, Brazilia, India si state membre ale Uniunii Europene, au adoptat politici de promovare a biocombustibililor si de reducere a dependentei de importurile de petrol. In general, lucrarile care au vizat impactul reorientarii de recolte dinspre sectorul alimentar catre cel al productiei de biocombustibili sugereaza cresteri de preturi de 30% sau chiar mai mari pe termen scurt.
Chiar si in cazul unui impact mai modest al politicilor energetice asupra preturilor la alimente, efectele asupra populatiei ar putea fi majore, impingand zeci sau chiar sute de milioane de oameni sub pragul saraciei.

Un mix intre scumpirea petrolului, dezvoltarea industriei biocombustibililor, speculatii pe pietele de materii prime si restrictii impuse la export de unele tari au crescut puternic preturile la alimente in 2007 si 2008, declansand proteste violente in tari precum Egipt, Camerun sau Haiti.

Preturile la alimente au crescut la nivel mondial in septembrie, iar Agentia ONU pentru Alimentatie si Agricultura a avertizat ca acestea raman aproape de nivelul atins in timpul crizei din 2008.
Cea mai puternica seceta din mai bine de 50 de ani in SUA a trimis preturile la soia si porumb la niveluri record in aceasta vara. Seceta puternica in Rusia si alte tari din regiunea Marii Negre a starnit temeri privind o noua criza alimentara.Potrivit agentiei ONU, preturile vor ramane ridicate, iar o normalizare este putin probabila pe termen scurt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *