Ambalajul apei minerale Dorna a fost modificat pentru a fi mai uşor şi pentru a folosi mai puţin plastic în compoziţie
Ambalajul apei minerale Dorna a fost modificat pentru a fi mai usor si pentru a folosi mai putin plastic in compozitie

Coca-Cola a schimbat ambalajul apei minerale Dorna pe care o are in portofoliu, miscare ce face parte dintr-o campanie derulata la nivel global si care vizeaza numai brandurile de apa pe care le detine.

„Si in Romania toate ambalajele apelor Dorna si Dorna Izvorul Alb au fost modificate pentru a fi mai usoare si pentru a folosi mai putin plastic in compozitie. Odata cu aceasta schimbare am adaptat designul etichetei pentru a o face mai atractiva, in ton cu noul ambalaj, pastrand insa elementele cu care Dorna s-a remarcat, respectiv culoarea PET-ului si logo-ul (…). Noua sticla fiind mai usoara cu pana la 25% se poate rasuci ocupand astfel mai putin loc”, a spus Dana Ichim, group brand manager waters (Romania, Bulgaria, Moldova & Malta). Compania nu a precizat la cat se ridica bugetul alocat acestui proiect.

Potrivit datelor companiei de cercetare Nielsen, Coca-Cola se afla pe locul doi in topul jucatorilor de pe piata de apa minerala (total Romania cu discounteri exclus HoReCa) in intervalul decembrie 2010 – noiembrie 2011 (atat in volum, cat si in valoare). La sfarsitul anului 2011, piata de apa imbuteliata din Romania atingea circa 12 milioane de hectolitri, iar ca valoare 1,4 mld. lei (333 mil. euro), potrivit datelor citate de Rio Bucovina, un alt jucator din aceasta piata.

Cel mai mare jucator pe piata de apa este Romaqua Group. Coca-Cola Company, care detine brandurile si concentratele de sucuri, este una dintre verigile sistemului Coca-Cola, care mai cuprinde si imbuteliatorul Coca-Cola HBC Romania. Bauturile sunt imbuteliate in trei fabrici: din Ploiesti, Timisoara si Vatra Dornei, iar toate lansarile de produse si campaniile de marketing sunt coordonate de echipe mixte. Potrivit datelor de la Registrul Comertului, Coca-Cola Romania SRL a avut in 2010 o cifra de afaceri de 51,4 milioane de lei (12,2 milioane de euro).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here