Aniversare a 2 ani de la lansarea Programului Educațional Eduxanima

Vineri, 27 aprilie, a avut loc, la Pitești, evenimentul EDUXANIMA -2 ANI, cu ocazia aniversării a 2 ani de la lansarea Programului Educațional Eduxanima – dedicat protecției animalelor.  Evenimentul a avut invitaţi speciali şi parteneri de elită.
 
Sala mare, cu 800 de locuri, a Casei de Cultură a Sindicatelor, unde a fost organizat amplul eveniment, a fost plină de copii de la școlile care au  implementat programul educațional, directorii școlilor, profesori, părinți și alți invitați.
 
INVITAŢII SPECIALI ai evenimentului au fost: Alteța Sa Regala Printesa MAJA von HOHENZOLLERN – Membru de Onoare Eduxanima şi partenerii EduxanimaOrganizaţia PETA, Germania reprezentată prin dna Sylvie BUNZ, Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, Consiliul Judeţean Argeş si Biblioteca Judeţeană Argeş „Dinicu Golescu”
 
Spectacolul s-a deschis cu prezentarea unei colecții vegane de creații vestimentare pentru copii, Ambra Design. “Colecţia vegană face parte din moda etică şi unul dintre principiile modei etice este că nu trebuie să sacrifici etica în numele stilului şi eleganţei. Stilul şi arta eleganţei au la bază, în primul rând, educaţia. Moda etică este în mare vogă în străinătate, iar din ce în ce mai mulţi designeri celebri îşi etichetează colecţiile drept Vegane” a subliniat, prezentatorul evenimentului, Andra Arsene, Directorul Programului Educaţional Eduxanima.
 
„O prințesă adevărată”, interpretată de către actrița Mirela Dinu, povestea bătrânei cățelușe Mathilda adoptată de către prințesă Maja von Hohenzollern, poveste ce a devenit parte a programului Eduxanima, a încântat publicul prin frumusețea și emoția transmisă.
 
Melodiile tematice interpretate de “Musicando con Adina Sima” au bucurat și emoționat publicul.
 
Evenimentul-spectacol a cuprins discursuri ale invitaților speciali care au reliefat importanţa programului educațional Eduxanima și modul în care acesta a determinat formarea unei relații armonioase între oameni și animale și a adus bucurie elevilor participanţi la curs.
 
„Sunt foarte mândră de prietenia și cooperarea cu Eduxanima. Profesorii din școlile care au implementat acest program și România reprezentă modele pentru multe alte țări care sper să preia acest exemplu. O educație a copiilor prietenoasă față de animale este un lucru elementar pentru o societate umană în care toate ființele, oameni și animale, interacționează având la bază iubire și respect. Felicit Inspectoratul Școlar Județean Argeș pentru colaborarea extraordinară pe care o are cu Eduxanima în proiectul educațional” a spus Alteța Sa, Prințesa MAJA von Hohenzollern.
 
Sylvie Bunz, reprezentanta organizației PETA, cea mai mare organizație pentru drepturile animalelor din lume, a declarat în discursul ei: „V-am vizitat în urmă cu doi ani, când am avut bucuria să particip la evenimentul de lansare a programului EDUXANIMA. Azi pot spune din toată inima: sunt mândră de voi toți! În ultimii doi ani s-au schimbat atât de multe. Privesc mereu fotografiile făcute în timpul cursurilor EDUXANIMA și vă admir mereu, cât interes arătați și câtă bucurie vă fac materialele PETA Kids!”
 
Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş este un important si real partener, fiind prezent în toate activităţile derulate prin programul educaţional.
 
Prof. Mihaela Crişan, Inspector Şcolar General Adjunct, menţionează că „Eduxanima a reuşit să aducă împreună 3800 de elevi şi 200 de profesori din Piteşti, care au înţeles că protejarea animalelor este o bază esenţială în educaţia noastră, a tuturor. Inspectoratul Şcolar a văzut în acest proiect noutatea şi oportunitatea deoarece, pe lângă rolul educaţional, acţiunile de protejare a animalelor au şi un rol de relaxare şi de bucurie. Programul Eduxanima ne-a amintit ce e iubirea, în general şi ce e iubirea pentru animale, în mod particular.”
 
Respectul faţă de animale este de mare ajutor copiilor noştri pentru că îi învaţă sentimentul responsabilităţii şi îi ajută în dezvoltarea personală, din punct de vedere mental şi emoţional”, a precizat dna Roxana Stoenescu, reprezentantul Consiliului Judeţean Argeş.
 

Reprezentantul Bibliotecii Judeţene Argeş a felicitat Eduxanima pentru iniţierea şi desfăşurarea activităţii “Copii şi animale”, în colaborare cu Biblioteca Judeţeană Argeş, cât şi pentru întreaga sa activitate.

Până în prezent, un număr de 3800 de copii au beneficiat de implementarea Programului Educațional Eduxanima în școlile din municipiul Pitești. Programul se va extinde în tot județul Argeș și la nivel național.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *