Antarctica era acoperita cu paduri „aproape tropicale” in urma cu 52 de milioane de ani

Cercetatorii au descoperit aproape 4.000 de specii de microbi in apele Antarcticii
Antarctica era acoperita cu paduri „aproape tropicale” in urma cu 52 de milioane de ani

Antarctica era acoperita cu paduri „aproape tropicale” in urma cu 52 de milioane de ani, potrivit rezultatelor unor foraje efectuate pe fundul apelor din largul acestui continent inghetat, informeaza AFP, citata de Mediafax.

Aceste foraje efectuate in largul coastelor orientale ale continentului au permis recuperarea unor fosile de polen provenind dintr-o padure „cvasitropicala” care acoperea Antarctica in eocen, in urma cu 34 – 56 milioane de ani.

Analizele efectuate de specialisti arata ca in aceasta zona, in acea epoca, temperaturile atingeau circa 20 de grade Celsius, potrivit lui Kevin Welsh, un cercetator australian care a participat la aceasta expeditie in 2010.

„Aici existau paduri, nu gheata, era timp frumos”, a spus acesta.

Nivelurile ridicate de carbon din atmosfera au stat, fara indoiala, la baza absentei gheturilor si caldurii din acea vreme.
In prezent, nivelul de carbon in atmosfera este redus la aproape jumatate fata de acea perioada.

Specialistii sunt de parere ca in Antarctica se va inregistra, spre sfarsitul secolului, o noua topire a gheturilor, a mai spus Welsh, cercetator la Universitatea din Queensland.

Descoperirile sunt „foarte importante” pentru intelegerea schimbarilor climatice care se preconizeaza, mai ales in ceea ce priveste importanta Antarcticii pentru planeta si imensele sale rezerve de apa stocate sub forma de gheata.

Studiul a fost publicat in revista britanica Nature.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *