Antrax-ul este o boala infectioasa si contagioasa (la animale si la oameni) manifestata prin abcese pulmonare, gastrointestinale si cutanate.
Popular se mai numeste buba neagra, carbune sau dalac. Bacteria care sta la baza bolii se numeste „Bacillus anthracis„.
Acest microb ce provoaca antrax-ul se gaseste si la oameni si la animale. Pentru acestea este aproape intotdeauna fatal. Animalele contacteaza boala din apa contaminata pe care o beau.
Solul in care se gaseste lichidul gazduieste organismul pentru mai multi ani. Produsele animaliere cum ar fi oase, piei, par sau blana raman grav contaminate si dupa moartea gazdei. Aceasta proprietate a bolii este posibila datorita sporilor, particule mici si inactive ale bacteriei care dau posibilitatea bolii sa supravietuiasca pentru o perioada mai lunga de timp in conditii diverse. Antrax-ul se gaseste atat la animalele salbatice cat si la cele domestice, in special ierbivore, cum ar fi vite ,oi, cai, capre. Carnivorele sunt afectate ocazional, cum ar fi porcii sau bursucii, prin consumarea cadavrelor infectate ale altor animale.
Numele bacteriei si al bolii infectioase isi are originea de la cuvantul grecesc „carbune„, pentru ca cea mai comuna caracteristica a antrax-ului este buba de culoarea carbunelui negru. In timpul anilor 1880 in Anglia si Germania boala era cunoscuta sub numele de „boala lucratorilor de prelucrare a lanii” si respectiv „boala lucratorilor de piei”, deoarece spori ai bacteriei erau prezenti in pielea sau in lana animalelor in fabrici de prelucrare a fibrelor. Bacteria Bacillus antracis a fost clasificata ca fiind un gram-pozitiv, spori care alcatuiesc bacteria la contactul cu oxigenul. Este capabila sa se inmulteasca. Cultura sporilor de antrax la 37 º C demonstreaza ca pentru fiecare bacterie corespunde cate un spor, adus in centrul celulei in aproximativ 12-24 ore. Formarea sporilor este mai inceata la temperaturi joase. Acestia au de la 4 la 8 microni lungime si de la 1 la 1.5 microni inaltime. Sporii bacteriei se mai numesc celule vegetale sau endospori si sunt cunoscuti ca fiind cei mai durabili si rezistenti dintre cei produsi in natura.
Istoria antraxului
Antraxul a fost cunoscut inca din antichitati ca o boala care produce epizootii pustiitoare printre animale, transmitandu-se si la om. Este originar probabil, din sudul Asiei.
In Europa, antraxul a capatat o raspandire mare prin sec. XVI, impunandu-se luarea de masuri care au fost elaborate prima oara la Venetia (1596) si constau in linii mari, din carantina si izolarea animalelor bolnave. Descrieri exacte ale bolii au fost facute in sec. XVIII in Rusia si Franta. In 1792, Gamaleia a semnalat transmiterea bolii prin insectele hematofage.
Etiologia bacteriana a bolii a fost intrevazuta de Devaine (Franta 1860), Pollender (Germania 1855), Brauell (Rusia 1857), Delafond (1860), dar abia in 1876, R.Koch si L.Pasteurin in acelasi timp si independent unul de altul, au izolat bacilul antraxului si au reprodus boala experimental cu ajutorul culturilor. R.Koch a pus in evidenta proprietatea bacilului de a sporula in mediul exterior iar L.Pasteur si Jouber studiaza circulatia sporilor in sol. In 1881, Pasteur impreuna cu Chamberland si Roux, prepara primul vaccin anticarbunos, facand celebra demonstratie de la Pouilly de Fort.
In 1882, Tencovschi prepara primul vaccin sporulat.
In tara noastra, primele documente scrise despre antrax, dateaza din 1808 si cuprind masuri sanitar veterinare aplicate in judetul Ilfov. Dupa aceasta data au aparut diverse semnalari si descrieri ale bolii. In 1902, Motas face un studiu al bolilor infectioase pentru perioada 1889-1900, in care ne arata ca antraxul exista in majoritatea judetelor.
Raspandire geografica
Antraxul este raspandit in aproape toate tarile lumii dar frecventa este variabila si dependenta in special de clima. Raspandirea bolii este mai mica in tarile cu clima rece din cauza conditiilor nefavorabile pentru sporulare, acest proces fiind slab la 20°C si incetand complet sub 14°C. In zonele cu clima temperata sau calda, antraxul este mai des intalnit.
In Europa, in trecut, antraxul a cunoscut o mare raspandire si a produs mari pierderi, dar in prezent, pierderile produse de antrax sunt in continua scadere. Scaderea frecventei aparitiei de antrax se explica prin extinderea vaccinarilor anticarbunoase si prin aplicarea mai severa a masurilor sanitare veterinare privind in special distrugerea cadavrelor.
In tara noastra, antraxul a avut o mare raspandire in trecut din cauza insuficientei organizarii veterinare care a avut ca urmare neglijarea celor mai elementare masuri de profilaxie referitoare mai ales la distrugerea cadavrelor care erau lasate prada animalelor carnivore, creandu-se astfel focare permanente de infectie.
Incepand cu anul 1908 s-au introdus vaccinarile anticarbunoase, dar boala s-a raspandit totusi. Astfel, (dupa Ciuca ) in 1908 au fost 447 cazuri de antrax, in 1910, 558 cazuri, in 1912, 1083 cazuri, in 1915, 724 cazuri, in 1936 (dupa Lupa) 2417 cazuri iar in 1938, 16221 cazuri.
In timpul de fata, in urma introducerii in practica a vaccinului preparat de Stamatin si Isopescu si a luarii unor masuri planificate de combatere, antraxul apare numai sub forma de cazuri sporadice.
