Anul 2015, cel mai cald an de cand se fac inregistrari meteo (NOAA)

caldura
Anul 2015, cel mai cald an de cand se fac inregistrari meteo (NOAA)

Anul 2015 a fost categoric cel mai cald la nivel global din 1880, cand au inceput sa se realizeze inregistrari meteo, a informat miercuri Agentia americana pentru studiul oceanelor si atmosferei (NOAA), relateaza AFP. Precedentul record data din 2014 si a fost depasit cu 0,16 grade Celsius.

Este pentru a patra oara in actualul secol cand este doborat recordul de cel mai cald an, dupa 2005, 2010 si 2014.

In 2015, diferenta fata de precedentul record, este ea insasi un record.

Pe ansamblul lui 2015, temperatura medie la nivelul solului si oceanului a fost cu 0,9 grade Celsius peste media secolului trecut.

Totodata, decembrie 2015 a fost cea mai calda ultima luna a anului din istorie, potrivit NOAA.

„2015 a fost cu totul special chiar si in contextul mai larg al tendintei de incalzire pe termen lung”, a apreciat Gavin Schmidt, director al Goddard Institute for Space Studies din cadrul NASA, citat de Reuters.

Considerabila majorare a temperaturii medii din anul trecut se explica, partial, prin influenta fenomenului El Nino din Pacific, din cauza caruia temperatura de la suprafata oceanului creste la un interval cuprins intre doi si sapte ani. Dar specialistii sunt de parere ca activitatea omului si, mai ales, arderea combustibililor fosili reprezinta principala explicatie a incalzirii la nivel planetar.

Cea mai recenta manifestare a fenomenului El Nino, care a inceput in 2015 si se va incheia in primavara anului in curs, este printre cele mai puternice inregistrate vreodata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *