Aproape o suta de hectare redate circuitului silvic la Sai

Gheorghe Mihailescu, seful Directiei Silvice Vâlcea: “Peste 100 de oameni vor munci la impaduriri”
Aproape o suta de hectare redate circuitului silvic la Sai

Receptia finala a obiectivului de investitii “Reconstructie ecologica pe terenuri degradate preluate de Directia Silvica Satu Mare si Ocolul Silvic Borlesti de la Agentia Domeniului Statului, teren degradat Sai” a avut loc ieri la perimetrul de ameliorare de la Sai.
In urma acestui proiect, aproape o suta de hectare de teren degradat a fost impadurit. La receptia lucrarilor au fost prezenti prefectul Eugeniu Avram, directorul Directiei Silvice, Sever Ster, seful Ocolului Silvic Borlesti, Marcel Fortiu, responsabilul de investitii din cadrul Directiei Silvice, Ioan Fogas, comisia de receptie, primari din comunele invecinate, padurari, alti invitati.

Se fac si impaduriri

In cuvantul sau de inceput, directorul Directiei Silvice, Sever Ster, a precizat ca a dorit sa organizeze public acest eveniment in care o suta de hectare degradate sunt redate circuitului silvic tocmai pentru a arata ca in judetul nostru se fac si lucruri bune, adica se si planteaza paduri nu doar se taie arbori. “In anul 2004 am intrat in posesia a aproape o suta de hectare de teren degradat de la ADS pe care l-am impadurit. Este un eveniment deosebit pentru ca peste cativa ani va putea fi exploatat de urmasii nostri. Este un lucru unic de la Revolutie incoace si ar trebui ca si alte astfel de terenuri sa fie impadurite pentru a mari fondul forestier al judetului. Toate terenurile neproductive din judet ar trebui impadurite”, a spus Sever Ster.
La randul sau, seful Ocolului Silvic Borlesti, Marcel Fortiu, a facut o scurta prezentare a situatiei padurilor arondate, apoi a adaugat ca silvicultorii au datoria de onoare de a opri distrugerea padurilor si sa le ocoteasca deoarece “padurea nu este a noastra, ci a urmasilor, urmasilor nostri”.

Padure tanara si sanatoasa
Responsabilul de investitii din cadrul Directiei Silvice, Ioan Fogas, a prezentat apoi referatul privind receptia finala a acestei investitii. In total, Directia Silvica a intrat in posesia a 90,45 hectare de teren degradat, iar din anul 2004, succesiv, au fost executate lucrari de impadurire a 85,7 hectare, restul reprezentand drumurile de acces si santurile. Din totalul de 85,7 hectare, 62,68 hectare (73%) au fost impadurite cu gorun, frasin, paltin, stejar rosu, carpen si malin american, iar 23,02 hectare (27%) cu salcam.

Valoarea initiala a investitiei a fost de 577.852 de lei, dar in urma unor probleme ivite in anul 2006, din cauza secetei si a soarecilor, au fost distruse total sau partial 44,62 hectare de plantatii. La final, valoarea totala a investitiei s-a ridicat la 899.022 de lei. La controlul anual din anul 2012 plantatia a ajuns la starea de masiv pe o suprafata de 63,1 hectare.

Prefectul Eugeniu Avram a declarat ca este martor la acest eveniment si se demonstreaza ca se poate si construi, nu doar distruge. “Sunt profund impresionat de ceea ce s-a realizat aici si, ca fiu de padurar, sunt mandru de aceasta lucrare. Cei care doresc sa mai realizeze astfel de lucrari au tot sprijinul Prefecturii”, a spus Eugeniu Avram, care i-a felicitat pe cei care au realizat investitia.

La finalul intalnirii, comisia de receptie, a carei presedinte a fost Balogh Sandor, a semnat procesele verbale de receptie a lucrarilor, dupa care toti cei prezenti au fost invitati la o masa vanatoreasca la cabana de vanatoare de la Poiana Codrului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *