Armata britanica a efectuat teste cu explozibil pe porci, pentru a-si salva soldatii
10 Feb 2010 Comenteaza pe Forum Trimite prin Y!M Trimite prin Email
Armata britanica a efectuat peste 100 de teste cu explozibil pe porci in ultimii cinci ani, care au permis salvarea unor vieti in Afganistan si Irak, a dezvaluit marti un secretar de stat britanic.
Aceste teste pe porci au fost realizate intr-un laborator de cercetare militara intre 2005 si 2009, oficialii britanici dand asigurari ca aceste experimente au contribuit la ameliorarea tratarii ranilor provocate in special de bombele artizanale.
“Aceste cercetari au permis un progres important al tehnicilor post-traumatice precum pierderile de sange provocate de o rana grava si au salvat numeroase vieti in teatrele de operatiune din Irak si Afganistan”, a declarat secretarul de stat britanic pentru Aparare, Quentin Davies.
Noile tehnici stabilite pornind de la aceste experimente au fost deosebit de eficiente “in cazurile in care s-au inregistrat foarte multi raniti, iar transportarea lor la spital a durat foarte mult”, a explicat acesta.
Bombele artizanale sunt principala amenintare cu care se confrunta zilnic trupele britanice si internationale care actioneaza in Afganistan.
In total 256 de militari britanici au fost ucisi in teritoriu de la interventia trupelor aliate, in 2001, depasind bilantul razboiului din Insulele Falkland impotriva Argentinei, in 1982.
In Irak, Marea Britanie a mobilizat al doilea contingent in cadrul trupelor coalitiei internationale condusa de Statelele Unite, la interventia in aceasta tara, in 2003.
In Afganistan, Marea Britanie dispune de al doilea contingent ca marime in teritoriu, cu 9.000 de militari.
Sursa: Adevarul
Pentru mai multe informatii despre afganistan, asigurari, explozibil, explozibil porci, Insulele Falkland, irak, marea britanie, marime, operatiune, rana, sange, spital, teste cu explozibil, ucisi, aboneaza-te gratuit la Noul Newsletter EcoMagazin, personalizat pentru tine!
Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet? Atunci alatura-te si tu celor peste 7500 de membri care s-au inscris deja in EcoSapiens si hai sa ne cunoastem pe forumul ecologistilor. Intrebarile si comentariile tale sunt binevenite.
Recomandari la acest articol
O artista britanica liciteaza o pictura pentru a salva leii de la Oradea
10 Oct 2009
Povestea leilor de la gradina zoologica din Oradea a ajuns sa fie un subiect de discutie important pentru britanici, iar pentru salvarea “regilor junglei” au sarit sa ajute tot felul de oameni.
Artista Jane Pascoe Absolom a realizat o pictura… Citeste mai departe»
Sange artificial pentru soldatii raniti
19 Dec 2009
Cercetatorii americani au declarat recent ca au reusit, in premiera mondiala, sa creeze un lichid care va substitui sangele pierdut in lupta de soldatii dislocati in teatrele de operatiuni din Afganistan si Irak.
Savantii din cadrul Case Western Reserve University… Citeste mai departe»
Teste pentru catei inteligenti!
8 Apr 2008
Nu exista nici o indoiala: cainii sunt printre cele mai inteligente animale. Si totusi, ciobanescul scotian, canisul si ciobanescul german sunt printre cei mai destepti dintre semenii lor.
O demonstreaza rezultatele unui test standard de inteligenta, special conceput pentru cel… Citeste mai departe»
Succes in primele teste pentru Toyota Highlander pe hidrogen
26 Sep 2009
Inginerii de la Toyota au testat in California viitorul sau SUV pe hidrogen, botezat Highlander. In urma acestor teste, modelul a inregistrat o autonomie de 690 de kilometri.
Toyota este unul din constructorii auto care dispune de o tehnologie hibrida… Citeste mai departe»
Armata SUA inaugureaza spital pentru cainii de razboi
23 Oct 2008
Cainii folositi in operatiunile speciale de catre armata americana beneficiaza, incepand cu ziua de ieri, de un spital special pentru cazurile cand vor fi raniti.
Chiar si patrupedele ranite in razboaiele din Irak si Afganistan vor fi transportate la aceasta… Citeste mai departe»
Brazilia trimite armata pentru a opri despaduririle
27 Feb 2008
Guvernul brazilian a hotarat sa trimita 160 de militari in regiunea Amazonului, pentru a opri despaduririle ilegale din zona, despaduriri care distrug ecosisteme si afecteaza mediul. Masura vine dupa ciocnirile dintre politie si localnici, cei din urma depinzand in mare… Citeste mai departe»
Explozibil usor de transportat si prietenos cu mediul
24 Iun 2008
Cercetatorii germani au inventat un explozibil care reduce riscul detonarilor accidentale, precum si riscul poluarii mediului. Oamenii de stiinta de la Universitatea Ludwig-Maximilian din Munich sustin ca noul tip de explozibil este mai sigur de transportat decat TNT.
Energia exploziva… Citeste mai departe»
Lasa un comentariu
Stirile zilei
Intr-un oras din Germania de 1500 de locuitori exista in fiecare locuinta cel putin un bolnav de cancer
Sanatate
Expertii de sanatate din Germania sunt socati de un mic orasel, in care in fiecare locuinta exista cel putin un bolnav de cancer. Orasul Wewelsfleth are o populatie de 1500 de locuitori si a fost numit “orasul blestematilor” deoarece numarul persoanelor diagnosticate cu cancer este… Citeste mai departe»
Romania, invitata sa devina partenerul Germaniei la cel mai mare targ de produse ecologice din lume, Biofach 2013
Agricultura ecologica Produse ecologice
Romania a fost invitata sa devina anul viitor partenerul Germaniei la cel mai mare targ de produse ecologice din lume – Biofach Nuremberg 2013. La editia din acest an, Romania va fi reprezentata de 24 de firme, din care 20… Citeste mai departe»
Pasarile Deltei si-au gasit refugiul si adapostul la munte
Biodiversitate
Daca in aceste zile ajungeti pe malul Barzavei, sa nu va frecati la ochi in momentul in care o sa vedeti carduri de sute de rate salbatice pe apa. Ba mai mult, alaturi de acestea veti vedea o fauna pe… Citeste mai departe»
Incepe actiunea de evaluare la speciile strict protejate in Bistrita-Nasaud: urs brun, lup, ras si pisica salbatica!
Biodiversitate Protectia mediului
Agentia pentru Protectia Mediului Bistrita-Nasaud supervizeaza actiunea de evaluare a efectivelor pentru speciile de animale salbatice strict protejate, respectiv: urs brun, lup, ras si pisica salbatica, care se va desfasura in perioada februarie – aprilie 2012.
Gestionarii fondurilor cinegetice au… Citeste mai departe»
Cercetatorii de la Universitatea din Bedforshire, Marea Britanie, au conceput o noua tehnica ce permite alimentarea dispozitivelor electrice cu energie.
Energie regenerabila
Cercetatorii de la Universitatea din Bedforshire, Marea Britanie, au conceput o noua tehnica ce permite alimentarea dispozitivelor electrice cu energie. Sistemul conceput de profesorul Ben Allen de la Centre for Wireless Research foloseste undele radio pentru energia electrica, anunta BBC… Citeste mai departe»
Economia verde genereaza 500.000 de locuri de munca noi in Uniunea Europeana
Afaceri ecologice
Uniunea Europeana ar putea implementa in prima jumatate a acestui an o decizie importanta in ceea ce priveste protejarea mediului, care ar genera 500.000 de locuri de munca.
Masura este una simpla: tarile din Comunitate trebuie sa faca lucrari de… Citeste mai departe»
Promotorul cianurilor pentru Rosia Montana, noul consilier al prim-ministrului Mihai Razvan Ungureanu
Resurse naturale
Interesele companiei Rosia Montana Gold Corporation sunt reprezentate la cel mai inalt nivel si in Guvernul Romaniei. Din echipa noului premier Mihai Razvan Ungureanu va face parte Corina Vintan, unul dintre oamenii de incredere ai prim-ministrului si un vechi colaborator… Citeste mai departe»