Deutsche Welle – Proiectul de la Rosia Montana si exploatarea gazelor de sist au fost asociate strans ca parte a aceleiasi probleme atat de promotorii lor cat si de contestatari. Strategia s-ar putea dovedi nefasta.
Manifestatiile din ultimile saptamani au reusit sa aseze laolalta proiectul de la Rosia Montana si gazele de sist ca si cum ar fi o problema unica. Miercuri seara, cand manifestantii s-au solidarizat cu localnicii de la Pungesti, a devenit si mai limpede ca cele doua situatii sunt, in plan simbolic, tot mai greu disociabile. Si cu toate acestea proiectul minier din Muntii Apuseni si prospectarile companiei Chevron au istorii si naturi diferite, care ar pretinde tratamente distincte .
Legile romanesti care statornicesc proprietatea statului asupra resurselor subsolului, asa cum sunt gazele si petrolul, vor crea de fiecare data conflicte cu populatia locala perdanta din start. Statul este dator, de aceea, sa imagineze un pachet mai complex de despagubiri in toate aceste zone care ar putea suferi consecintele exploatarii. Intr-un fel sau altul o parte din redeventele incasate ar putea fi redirectionate catre locuitorii zonelor limitrofe. Problemele generale de mediu raman, fireste, iar proiectul va continua sa fie obiectul unei controverse legitime, dar exploatarea gazelor de sist poate fi privita, in principiu, ca un obiectiv economic demn de luat in considerare. Depinde bineinteles si de felul in care vor fi repartizate beneficiile. Dupa Primul Razboi Mondial, guvernele liberale blocasera investitiile straine, impunand prin lege o participare nationala majoritara (60%) conform principiului ”prin noi insine”. Astazi Romania, care sufera puternic de complexul marginalizarii ei, ar fi tentata sa cada in extrema cealalta si sa ofere exploatarea resurselor la un pret foarte mic.
Proiectul de la Rosia Montana este insa irecuperabil din toate punctele de vedere. El a pornit gresit de la bun inceput si s-a dezvoltat prin practici contestabile si din punct de vedere legal si moral. Promovarea lui risca sa ofere Romaniei imaginea unei tari accesibile oricaror aventuri speculative si lipsita total de respectul de sine. Asocierea acestui proiect cu altele doar in aparenta similare nu va face decat sa compromita in mod radical imaginea investitorilor straini in Romania.
Astazi manifestantii de pe strazile Capitalei nu par, la prima vedere, sa faca nicio deosebire intre RMGC si Chevron. Dar la originea acestei asocieri se afla discursurile presedintelui Basescu care in cateva momente importante (schimbarea de guvern din ianuarie 2012 si suspendarea din functie) vorbise despre relansarea mineritului intr-o maniera care topea laolalta aurul si gazul de sist. Asocierea celor doua domenii a fost apoi consolidata de discursul ecologist pentru care intr-adevar diferentele sunt nerelevante.
Efectele sunt profund negative. Primul ministru, Victor Ponta, spunea ca respingerea proiectului RMGC ar putea transmite un mesaj uniform impotriva investitiilor straine cu impact devastator. El a pierdut insa din vedere reversul: acceptarea proiectului RMGC ar compromite pe plan local investitiile straine sporind foarte mult rezistenta fata de proiecte profitabile asa cum este si gazul de sist.
Intr-o anumita privinta primul ministru a avut dreptate: miza cea mai importanta este ca Romania sa ramana o tara deschisa fata de investitiile straine. Dar uneori, pentru a salva pe termen lung reputatia tarii, este nevoie de mai multa exigenta si de o atitudine selectiva.
