Attila Korodi: Autoritatile se apropie de o decizie in ceea ce priveste proiectul Rosia Montana

Attila Korodi, ministrul Mediului: "Se apropie decizia legata de Rosia Montana"

Evz: Sunteti ministrul care a luat o decizie radicala in ceea ce priveste proiectului Rosia Montana. Acum v-ati format o opinie?
Attila Korodi:
 Nu am luat o decizie radicala. Pur si simplu am dat o decizie conforma cu legea. La ora actuala, evaluarea este in curs. Marea majoritate a problemelor tehnice au fost deja clarificate, institutiile trebuie sa emita elemente care sa defineasca autorizatia de mediu: pozitiva sau negativa. Ne apropiem de o decizie. Mai trebuie un aviz de la ministrul Culturii, dupa care va decide si Ministerul Mediului. Este o institutie responsabila si stie cum sa isi faca temele.

Se mai pot continua programele Rabla, Casa Verde sau cel prin care autoritatile locale pot amenaja piste pentru biciclisti? 

Anul acesta avem probleme majore. La ora actuala, daca nu se iau decizii, acordarea unei rectificari bugetare, nu vad cum putem face o noua etapa a programului Casa Verde. Trebuie sa platim ce a fost lansat pana acum. In ceea ce priveste „Programul de Innoire a Parcului Auto” avem bani pentru 30.000 de masini. Mai mult nu putem aloca. Piste de biciclisti – suntem in situatia in care sa gasim o solutie sa putem sa semnam contractele. Singura modalitatea de rezolvare este rectificarea bugetara din vara. Anul acesta nu avem cum sa gasim un spatiu nici pentru programul „Rabla pentru tractoare”. Problema este ca avem in conturile administratiei banii de anul trecut, luam si dobanda pe ei.

Premierul Mihai Razvan Ungureanu a cerut reorganizarea Romsilva. Cum se va face acest lucru? 

Anul acesta se vor intensifica controalele. Va colabora Procuratura cu Ministerul de Interne. I-am propus premierului sa existe un grup de lucru care sa stabilieasca linia de reorganizare. La baza acestei decizii vor sta si studiile elaborate pana acum. Romsilva consuma acum multa energie si resurse pentru a putea sa mentina acest sistem foarte larg. La fel ca si alte companii, aceasta institutie trebuie sa se restructureze, sa se reaseze.Exista structuri organizate care se ocupa de infractionalitatea in silvicultura, sunt organizatii mari. Acestea trebuie inlaturate. 

Cat la suta din fondurile europene a absorbit Ministerul Mediului?
Stam bine in ceea ce priveste accesarea fondurilor europene, insa nu la fel de bine la capitolul de absorbtie a lor. 

De aproape cinci ani se intocmeste o lista a terenurilor contaminate. Cand va fi gata lista?
Agentiile de mediu trebuiau sa inventarieze zonele cu poluare potentiala. Pana la un studiu precis, nu putem da lista cu zonele potential poluate. A fost stabilita fara sa se faca foraje si analize, iar proprietarii terenurilor ar putea da in judecata statul.

„Nu stiu daca si-a dat demisia secretarul de stat Marin Anton. Ceea ce stiu eu este ca am cerut revocarea sa din functie marti dupa-amiaza”, 

a declarat Attila Korodi.


Trebuie deviat un parau

Potrivit ministrului Mediului, investitorul de la Rosia mai trebuie sa depuna acte. „Pe cele mai multe teme tehnice, dialogul cu compania a fost terminat. La ora actuala, avem o procedura pe implementarea noii directive de management a deseurilor pentru care compania trebuie sa vina cu un plan de management”, a explicat Attila Korodi. Acesta a mai spus ca mai trebuie rezolvata si problema legata de un parau care trece pe sub amplasamentul propus pentru iazul de decantare. Intrebat daca a mai avut discutii cu presedintele Traian Basescu pe tema proiectului, ministrul a raspus ca „domnia sa si-a spus punctul de vedere, eu sunt ministru al Mediului”.

30.000 de masini 
pot fi casate, anul acesta, prin Programul „Rabla”

Attila Korodi, ministrul Mediului

  • Februarie 2010 – prezent: presedintele Comisiei pentru politica externa a Camerei Deputatilor;
  • 2003-2006 – vicepresedinte al Consiliului Consultativ Unional;
  • Ianuarie 2005 – aprilie 2007: secretar de stat in cadrul Ministerului Mediului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *