Automobile Dacia se face producator de energie din soare

Energia verde din Avrig atrage atentia investitorilor din Elvetia
Automobile Dacia se face producator de energie din soare
Automobile Dacia se face producator de energie din soare

Dacia, cel mai mare producator de autoturisme din Romania si unul dintre cele mai cunoscute branduri locale peste hotare, a decis sa intre pe piata productiei de energie electrica printr-un proiect de panouri fotovoltaice care ar urma sa fie instalat pe acoperisul uzinei de la Mioveni.

Si alte companii analizeaza astfel de proiecte pe acoperisul unitatilor pe care le au in portofoliu, un astfel de exemplu fiind magazinul IKEA din Baneasa. Intre timp, pentru firme precum Selgros acoperisurile deja au inceput sa faca bani din energia solara.

Proiectul Dacia din Romania vine la scurt timp dupa ce grupul Renault, proprietarul producatorului auto local, a „plantat” 40 de hectare cu panouri fotovoltaice in toate cele sase unitati de productie din Franta, acesta fiind cel mai mare sistem de acest gen facut de vreun jucator din industria auto.

Chiar din momentul in care grupul a finalizat investitia de circa 60 de MW, echivalentul a 80-90 de milioane de euro, Renault a anuntat ca au fost demarate studii de fezabilitate pentru proiecte solare in Slovenia, Maroc, Brazilia, Columbia, Chile si Romania.

„Confirmam ca exista un proiect de parc fotovoltaic la Dacia. Mai multe amanunte veti putea afla la momentul oportun”, au declarat reprezentantii directiei de comunicare a Dacia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *