Barzava – Cernobalul Aradului

Mina de uraniu descoperita de rusi in 1950 declanseaza un adevarat razboi. La mijloc, primarul comunei si cetatenii.

In multe localitati din tara exista zone cu grad foarte mare de periculozitate pentru sanatatea si chiar viata localnicilor. Despre multe din ele oamenii nu stiu nimic, pentru ca autoritatile si institutiile obligate a le monitoriza si a adopta solutii nu misca un deget, pentru a-si proteja pozitiile. In cazul pe care il tratam astazi este vorba de o adevarata bomba ecologica aflata in judetul Arad, care a produs deja numeroase efecte tragice. Ciudat este ca in timp ce specialisti universitari constata existenta unui adevarat dezastru, Protectia Mediului pune batista pe tambal. Timp in care localnicii mor pe capete.

ARAD. Despre existenta minei de uraniu din localitatea aradeana Barzava toata lumea stie. La nivel de legenda se spune cum ca acolo nivelul de radioactivitate ar fi extrem de ridicat, iar incidenta cazurilor de cancer din Barzava trece mult peste medie. Oficial, Ministerul Mediului spune ca la Barzava totul e bine si frumos. Neoficial, noi am aflat altceva.
Istoria locala zice ca, in anii 1950, un grup de specialisti rusi au facut unele prospecte si sapaturi in localitatea Barzava, unde au dat de un zacamant de uraniu. Au fost excavate doua halde de steril, dupa care rusii au plecat, iar in Barzava au aparut problemele. Doar anul trecut, medicul localitatii a inregistrat sase decese datorate cancerului. Una dintre halde a fost acoperita de curand cu o folie protectoare, iar cealalta a ramas descoperita in continuare. Localnicii cunosc toti problema si se tem de efectele radiatiei. Din pacate, Ministerul Mediului o da la intors. Primarul localitatii, Nicolae Jiman (foto), a cerut o expertiza pe tema data. Ministerul a efectuat-o si a declarat, senin, cum ca nivelul radiatiei nu atinge cota de atentie. Pentru ca, acelasi minister, atunci cand a fost acoperita o halda de steril, sa declare, sus si tare, cum ca nivelul radioactivitatii din Barzava ar fi scazut de trei ori! Oare unde sa fie adevarul? Adicatelea, pe de o parte, avem radiatii zero, iar pe de alta parte, din aceste zero radiatii nivelul scade de trei ori! Cum vine asta? Ei bine, una dintre universitatile aradene a purces de cateva luni la masurarea radioactivitatii din Barzava. Concluzia a fost inspaimantatoare: dezastru! Primarul Nicolae Jiman sta si se intreaba cine minte. Ministerul sau universitatea? Nu de alta, dar cei peste 1.100 de localnici se simt deja amenintati. Omul nu indrazneste insa sa spuna un lucru care ne da de gandit. In urma cu cateva luni, primarul a cerut ajutorul presei pentru a lamuri chestiunea. Reactia celor de la Ministerul Mediului a fost sa il ingroape in amenzi mult mai usturatoare decat radioactivitatea. „Am inteles atunci, ba chiar mi s-a spus in fata, ca voi fi amendat pentru ca nu imi tin gura„, sustine cu jumatate de glas primarul localitatii.
Situatia este, intr-adevar, grava. Localnicii din zona sunt, in continuare, expusi unui scenariu de groaza. Oricand se pot imbolnavi si muri de boli incurabile. Pe de alta parte, administratia locala se afla sub o presiune permanenta din partea Ministerului Mediului, care nu gaseste altceva de facut decat sa-i inchida gura primarului cu amenzi, multumindu-se sa acopere una din haldine cu o folie. Sau n-a asternut cearsaful ala Mediul? Atunci, cine? Si cu ce scop? De protectie? Daca da, e limpede ca in aceasta afacere sunt multe lucruri putrede. Pe care trebuie sa le suporte insa, cu riscul vietii, localnicii. Tragem acest semnal de alarma si cerem ca dosarul sa ramana deschis.

Sursa: 24 de ore

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *