Biodieselul – o afacere nerentabila in Romania

Unii dintre producatorii romani de biocombustibil se gandesc sa renunte, in curand, la afacerile lor. Lipsa unui program coerent de promovare a biocarburantilor ii va determina pe unii producatori autohtoni sa-si abandoneze afacerile cu biodiesel.
biodiesel
Producatorii romani se plang ca afacerile cu biocarburanti se dovedesc nerentabile in Romania. Acestia spun ca petrolistii prefera sa importe biocombustibil mai degraba decat sa il achizitioneze de la producatorii autohtoni. Unii spun chiar ca vor renunta, in curand, la a mai produce combustibili „verzi”.

„Este mai mult decat probabil ca unii producatori vor renunta la aceasta afacere. Eu, de exemplu, nu mai dau drumul la instalatie”, a precizat Mihail Florescu, membru al Asociatiei Producatorilor de Biocombustibil (APB). In cadrul unei conferinte care a avut loc la inceputul acestui an, membrii APB sustineau ca doar cativa dintre ei mai produc efectiv biocarburant, productia fiind astfel destul de mica.

Mihail Florescu a spus ca unul dintre motivele pentru care s-a ajuns in aceasta situatie este legat de pretul prea mare al uleiului, dar si de faptul ca Romania nu beneficiaza de un program foarte bine pus la punct in ceea ce priveste stimularea culturilor destinate producerii de combustibili „verzi”. In plus, pana acum, promovarea acestor tipuri de carburanti a fost deficitara.

150.000 de hectare pentru biodiesel

Potrivit lui Teodor Mihalcea, directorul Directiei Generale Politici Agricole din cadrul Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR), suprafata cultivata in 2008 cu plante destinate exclusiv producerii de biocombustibil a fost de aproximativ 150.000 de hectare. Aceasta reprezinta circa 1,6 % din suprafata arabila a tarii.

In Romania, biocarburantii se obtin prin procesarea culturilor de rapita, porumb, floarea-soarelui si soia. Astfel, din totalul suprafatei cultivate cu plante destinate producerii de biocarburanti, rapita reprezinta 62 %, floarea-soarelui 23,9 %, porumbul 10,8 % si soia 3, 3 %. Pana in prezent, 760 de producatori de culturi destinate obtinerii de biocomsutibili au solicitat sprijin Ministerului Agriculturii.

Si benzina va contine biocarburant

In procesul de aderare, Romania s-a obligat sa utilizeze biocarburantii si alti carburanti regenerabili. Astfel, operatorii economici sunt obligati prin lege sa introduca pe piata numai amestec de biocarburanti si carburanti conventionali incepand cu data de 1 iulie 2007. De aceea, de la 1 iulie 2007 motorina s-a livrat cu un continut de biocarburant de minimum 2 % in volum, procent care de la 1 ianurie 2008 a devenit 3 %.

De la 1 iulie 2008 procentul a ajuns la minimum 4 % in volum. Incepand cu 1 iulie anul acesta si benzina se va livra cu un continut de biocarburant de minimum 4 % in volum.

„Prin promovarea biocombustibililor se doreste, in principal, inlocuirea in buna parte a combustibililor fosili si reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera, implicit reducerea dependentei de importurile de petrol”, a spus Teodor Mihalcea.

Doua unitati noi pentru bioetanol

Conform Ministerului Economiei, in Romania exista 28 de societati pentru producerea de biodiesel. Potrivit lui Mihalcea, capacitatie de productie pot asigura realizarea a 280-300 de mii de tone de biodiesel pe an. Cu toate acestea, in 2007 Romania a produs doar 30.000 de tone de biodiesel. A utilizat 50.000 de tone, 20.000 tone fiind importate. Conform Ministerului Agriculturii, in 2009 vor intra in functiune doua unitati de producere a bioetanolului din porumb care vor atinge in final o capacitate de circa 150.000 de tone de bioetanol pe an.

Biodiesel de generatia a doua

In Romania nu exista instalatii pentru producerea de biocarburanti de generatia a doua, potrivit reprezentantilor Ministerului Economiei. In schimb tara noastra beneficiaza de un potential energetic considerabil de biomasa, evaluat la 7,6 milioane de tone pe an (deseuri agricole, reziduuri din exploatari forestiere, deseuri menajere).

„Din acest potential, prin dezvoltarea tehnologiilor de obtinere a biocarburantilor de a doua generatie – care se bazeaza pe tratamentul lingocelulozic – se pot obtine importante cantitati de biocarburanti”, a spus Teodor Mihalcea. In momentul de fata exista instalatii pilot sau demonstrative pentru obtinerea biocarburantilor din a doua generatie din materii prime lignocelulozice in Suedia, Germania, Spania si Danemraca. Acestea urmeaza sa fie implementate pana in 2020.

Productia de biodiesel
Romania a utilizat, in 2007, 50.000 de tone de biocarburant. 30.000 de tone au reprezentat productia interna de biocombustibil, iar 20.000 de tone de biodiesel au fost importate. In 2009 vor intra in functiune doua unitati de producere a bioetanolului din porumb care vor atinge in final o capacitate de circa 150.000 de tone de bioetanol pe an.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *