Era singura fabrica din tara care producea insecticid biologic nepoluant si stimulente de hrana pentru animale si pasari. Unul din trei calafeteni fie a lucrat la Biosinteze, fie a avut rude care au fost angajate acolo. Uriasa fabrica a murit in urma cu cativa ani. Au ramas scheletele de beton si fier ruginit, deasupra carora fac roata carduri de ciori. Cat vezi cu ochii, numai ruine.
Un gard de beton cu sarma ghimpata si o poarta cu o pancarta ruginita ne arata ca am ajuns la Biosinteze Calafat. Suntem la cativa kilometri de municipiu, pe platforma industriala. Am facut sapte minute cu masina de la un capat la altul al Biosintezei. E imensa. Scheletele de beton sunt la tot pasul, iar cioburile geamurilor sparte atarna intr-o rana ca dupa bombardamente. Un card de ciori care zboara pe deasupra ruinelor industriale fac peisajul si mai jalnic. Croncanitul lor se sparge cu ecou de zidurile darapanate. Un fior ma trece pe sira spinarii. Imi fac mult curaj si pasesc mai departe. Stiu ca acolo a fost, odinioara, o fabrica importanta. Acum pare doar un cimitir de beton. Portarul si echipa GdS sunt singurii oameni pe o raza de cativa kilometri. In spate functioneaza doar Fabrica de amidon, separata de restul gigantului industrial in cauza.
Istoria unui colos
„Cand porneau compresoarele de la Biosinteze se punea in pericol sistemul energetic national. Consumau, la pornire, mai mult decat tot judetul”. Asa isi incepe istorisirea Alexandru (Sandu) Parvan, care si-a dedicat 23 de ani din viata unei singure companii: Intreprinderea de Biosinteze Calafat. Nu stiu daca exagereaza sau nu, dar pe parcursul discutiei noastre imi dau seama ca mi-am ales omul potrivit pentru o istorie a fostei fabrici de biosinteze. Sandu Parvan ar putea sa scrie un roman despre tot ceea ce a insemnat fabrica pentru economia nationala si pentru propria-i persoana. Economist de profesie, el se dovedeste o enciclopedie ambulanta si „recita” din memorie toate cifrele de care aveam nevoie. Discutam cu mai multe persoane. Domnul Sandu avea dreptate. Cand pornea Fabrica de Biosinteze, marii consumatori industriali din judet se opreau pentru cateva minute. „Biosinteza a fost un colos care consuma energie cat tot judetul”, confirma si actualul primar din Calafat, Mircea Guta.
Construita pe vremea comunismului, Fabrica de Biosinteze se intindea pe 11 hectare. Folosea drept materii prime porumbul, sroturi de porumb si de floarea-soarelui. Foarte interesant este ca toate produsele obtinute erau de natura biologica, explica interlocutorul nostru, adica „se obtineau prin fermentatie, cu ajutorul unor bacterii specifice”. Prima capacitate de productie (data in folosinta la 1 aprilie 1984, desi primele investitii au inceput in fabrica in 1977) a fost cea de Thuringin – insecticid biologic nepoluant pentru om si animale. Se mai fabricau concentrate pentru animale si pasari, iar cantitatile produse sunt impresionante: subtilaza „Z” (25.000 de tone pe an), lizina „L” (6.700 de tone pe an), glutamat de sodiu (5.400 de tone pe an), iar Thuringin (300 de tone pe an). Localnicii isi aduc aminte ca mirosea ingrozitor cand lucra Fabrica de Biosinteze, din cauza proceselor de fermentatie. „Se simtea mirosul de la Vidin. Asa de puternic era”, isi aminteste Daniel, un locuitor din Calafat.
Greselile comunistilor
„La vremea respectiva au fost cele mai mari capacitati de productie din Europa. Tehnologiile testate la nivel de statie-pilot nu au fost reproduse la nivel industrial, motiv pentru care produsele rezultate au fost de slaba calitate. Productiile planificate nu s-au realizat niciodata, iar costurile de productie si consumul de energie erau foarte mari”, explica Alexandru Parvan. Asa a inceput practic si declinul unei intreprinderi uriase. Costurilor mari de productie li s-au adaugat disparitia marilor consumatori de biosinteze, cum ar fi combinatele de crestere a porcilor si a pasarilor din toata tara. Practic, fabrica nu a mai avut pentru cine sa produca. A avut cel mult 1.240 de angajati, dar se lucra in patru schimburi, pentru continuitate. Prin anul 2000, s-a ales praful de procesul de productie. Noii proprietari privati au incercat reprofilarea fabricii si au realizat o instalatie de producere a berii, apoi o instalatie de alcool etilic, dar nici asa nu a mers. Firma, aflata in proprietatea statului (prin Autoritatea pentru Administrarea Participatiilor Statului – APAPS) a devenit SC Biosin SA.
O „mina de aur” distrusa cu sprijinul statului
Dotarile din fabrica erau impresionante. Bazinele de fermentatie, in numar de 30, aveau o capacitate de 300 de tone si cantareau 100 de tone, fiind placate cu inox. Au disparut sute de tone de inox. „S-au vandut ca deseuri inox, cabluri de aluminiu, cupru, desi nu erau uzate moral”, spune Parvan. „In 2003, a cumparat fabrica firma Greens Activ SRL, unde actionari erau niste arabi. Au dezafectat toate halele. Au taiat tot ce era inox, metal, aluminiu, cupru. Au dezactivat si santierul mecanic. Acum nu mai exista nimic acolo”, spune si Gabriel Gheorghe, fost director la Biosinteze. La Registrul Comertului, Greens Activ SRL figureaza ca avand sediul social expirat, iar bilantul contabil pe anul 2007 nu a mai fost depus. In 2003, cand APAPS a vandut arabilor, fabrica avea deja datorii de 1,4 milioane de lei noi. Noii proprietari au dat o nimica toata pe megafabrica si au taiat „fier vechi” din Biosin cu ajutorul statului roman, care le-a dat voie sa „ecologizeze”. In 2004, unul dintre actionarii firmei, Elias Abu Garcia, declara pentru GdS ca mai aveau 120 de angajati la Biosin si ii costau salariile si impozitele un miliard de lei vechi (100.000 de lei noi) pe luna. Arabii spuneau ca faceau „ecologizare in fabrica”, adica dezafectau si vindeau la fier vechi instalatiile nefolositoare, dupa cum era explicat termenul chiar in contractul de privatizare. „Din 2005 incoace nu mai este nici un fel de activitate acolo”, isi aminteste Gabriel Gheorghe. Se pare ca ruinele care zac acum la Calafat asa vor ramane pe vesnicie. „Le trebuie cel putin 20 de ani si miliarde bune ca sa disloce ceea ce a ramas la Biosinteze”, spune si fostul primar al municipiului, Petre Traistaru.
„Cand porneau compresoarele de la Biosinteze se punea in pericol sistemul energetic national. Consumau, la pornire, mai mult decat tot judetul”.
Alexandru Parvan, fost angajat la Biosinteze Calafat
„Le trebuie cel putin 20 de ani si miliarde bune ca sa disloce ceea ce a ramas la Biosinteze”.
Petre Traistaru, fostul primar al Calafatului
Sursa: Gazeta de Sud
