PERICOL. Exploatarile masive de sare din localitatea Ocnele Mari inunda gospodariile oamenilor cu saramura si inghit mii de metri patrati de teren.
In Ocnele Mari, autoritatile lucreaza cu bani si cu sentimente. Puse in joc, cineva trebuie sa castige, iar celalat sa piarda sau sa fie despagubit la mica intelegere. Exploatarile de sare, din care traiesc, deopotriva, cateva zeci de locuitori angajati in ocne si doua interprinderi mari care ruleaza, pe langa locuri de munca, milioane de euro
anual, arunca din curtile lor vreo 50 de familii, cu animale, copii si zestre. Oricat de milosi s-ar arata fata de oamenii pe care- i pandesc blestemul sarii, planurile nu pot fi abandonate nicicum, nici macar de dragul edililor, care ies cu oferte de stramutare, una mai proasta ca alta.
Potrivit specialistilor in situatii de urgenta din Valcea, Campul 1 de exploatare a sarii din Ocnele Mari ar urma sa se prabuseasca la mijlocul lunii august. Chiar si controlata, prabusirea ar putea inunda cu saramura toate casele de la poalele campului, acolo unde oamenii nici nu vor sa auda de plecat de acasa.
Lectia precedentul 2001
Acum opt ani, in luna septembrie, o bucata depamant s-a prabusit la Ocnele Mari, iar o caverna de sare a inghitit patru sonde si opt gospodarii, le-a acoperit de tot cu pamant, fara ca oamenii sa poata salva macar o scandura. In Campul 2 de exploatare, pamantul plat
a devenit o gaura imensa, acoperita de sute de mii de metri cubi de saramura si motorina: „Sonda a inceput sa erupa pe nepregatite spre seara. Oamenii au fost avertizati, dar n-au vrut deloc sa plece. Si-au luat tot ce au putut de prin casa, dar opt familii au ramas fara nimic. I-am cazat pe la primarie, pe la rude, cu banii ministerului economiei”, povesteste Rafael Comuna, inspector de situatii de urgenta la Ocnele Mari.
In urma tragediei lor, pamantul a fost scaldat de o saramura grea, care a sterilizat gradinile si a lasat sarea sa se plimbe la suprafata, in dare de praf albicios.
Inghititi de suvoaiele de saramura
Treziti cu dezastrul sub picioare, oamenii au plecat care incotro, au fost despagubiti de minister cu bani frumosi sau au primit la schimb terenuri si bani de case. „Unul singur n-a vrut nici in ruptul capului sa iasa din curte. Era si un pic in stare de ebrietate, nevasta si copiii ii plecasera pe la rude si si-a adus aminte sa are vaca legata-n grajd. L-a tarat suvoiul de saramura vreo 15 metri si a cazut langa vaca. L-au gasit babele dimineata cu clavicula rupta, cu coastele rupte si i-au facut o frectie cu tuica. A murit acum vreo doi ani”, isi aduce aminte Rafael Comuna si partea amuzanta a „salvarilor” din 2001.
„A fost mult suflet atunci”
Oamenii care au primit la schimb bani pentru locuinte noi s-au imprastiat prin oras si au luat-o de la capat. Cei de acum, care traiesc cu ocnele la cativa metri sub pamant, sunt nemultumiti de cum arata locul in care ar trebui sa fie mutati pana la sfarsitul lunii, dar si de evaluarile gospodariilor, cu mult mai mici decat ale celor din 2001.
Nestiind cui pe cine sa mai arunce vina si intorsaturile de situatii, cum ca i-ar duce ba colo, ba dincolo, locuitorii din Ocnele Mari au ocara pentru primarul Petre Iordache, care, „in loc sa-i ajute, are grija turismului din oras”. Iordache se disculpa scurt si traseaza sarcinile de lucru la tabara Ocnita, locul in care i-ar duce, in cazul unei indundatii de saramura, pe toti: „Stiu ca oamenii sunt nemultumiti ca, in 2001, pentru o casa, s-au dat si patru miliarde de lei, chiar daca erau numai patru pereti. Dar acum, ministerul economiei a strans punga si noi navem ce face. Atata dau si mai este si criza asta”. Daca primarul ridica din umeria cea mai groaznica si nemiloasa neputinta, sinistratii au ales fie sa semneze evacuarea, fie sa negocieze, pana la un pret bun, noua locuinta.
„Vrem bani si casa”
Tanti Maria locuieste intr-o casa de sase camere cu doi dintre copiii sai, pe care nu-i poate scoate in strada nici daca ar veni al doilea potop. Pentru ca despagubirea statului in orice situatie nu-i aduce o casa mai mare de patru camere, tanti Maria nu stie ce-o sa lase zestre copiilor: „Cand le-am zis ca eu tin si doi copii pe langa mine, mi-au zis ca ei nu primesc nimic si i-au trimis la munca, sa-si faca singuri. Pai eu cu doua miliarde nu-mi pot face o casa ca asta. Si nici n-au unde sa ne duca. Intai trebuiau sa construiasca casele, apoi barajul asta de scurgere. Bani pentru baraj au avut, pentru noi nu. Atunci nu plecam”.
Ca sa n-o poata scoate nimeni din ograda ei, Maria a consultat legile. Asa a aflat ca nimeni in lumea asta n-o poate sili sa plece de unde are, pe langa un petic de pamant, o casa frumoasa, vreo 70 de gaini, un purcel, furaje „si-o mobila”.
LA SCHIMB
Tabara Ocnita, motelul pentru sinistrati
Pentru a le usura plecarea, primaria din Ocnele Mari le-a pus la dispozitie, provizoriu, o tabara dezafectata pentru copii. Cladirea de 12 camere, structurata pe doua nivele, nu are nici apa, nici canalizare. „Acum se renoveaza. Camerele sunt pentru doua sau sase persoane. In cateva zile va fi gata”, spune primarul Petre Iordache. La Ocnita, insa, poti veni cu patul de acasa. Chiar si asa, nimeni nu vrea sa mearga. „Eu am fost acolo sa vad. Pai eu nici acasa la mine nu dorm cu copilul meu in pat. Acolo ma pun sa dorm cu vecinii. Nici curent, nici apa, sobolani”, incheie Camelia, una dintre femeile amenintata cu evacuarea.
LUCRARI. Conditiile oferite de primarie nu sunt pe placul oamenilor
REACTII
Noile locuinte s-au oprit la fundatie
In valea amenintata de revarsari de saramura dupa o prabusire controlata, sinistratii nu traiesc cu frica. Desi mai toti striga ca mieii in Saptamana Patimilor dupa despagubiri bune, nimeni nu-i asculta pentru ca variante de a alege le-au dat: ori semneaza evacuarea si pleaca, ori raman s-astepte deversarile de saramura. Printre cele 55 de familii amenintate sunt barbati care lucreaza in minele de exploatare. Lor li s-a explicat mai cu frumosul ca „o sa fie bine”. Ceilalti fac presiuni si merg in vizita la Cazanesti, „cartierul” pe care l-au comandat cei de la Ministerul Economiei, aflat la vreo 3 kilometri de Ocnele Mari.
Conform planurilor, locuintele ar fi trebuit sa fie gata pana la toamna, dar lucrarile au stagnat la fundatiile de beton. „In Cazanesti s-a lucrat din mai pana la sfarsitul lunii iunie, dar constructiile au fost sistate din cauza lipsei de fonduri”, spune primarul Iordache.
Trei lucruri pentru fericire
Locuitorii din valea peste care sar prabusi saramura stau, insa, cu frica identitatii. Cand vor sa se planga, nici nu le mai trebuie vreun nume. Suparati foc pe toata lumea care vrea sa-i alunge ca pe niste ciumati din calea sarii, se arata, totusi, pe drumul ce-i desparte de vecinii „din afara pericolului”.
Camelia e femeie in toata firea, iar daca i-ar spune cineva ca maine i s-ar inunda casa
cu saramura parca a-i intreba- o, de amuzament, „ce ai lua cu tine pe o insula pustie?”. Nici cu clipeste si spune: „Ma iau pe mine, actele si masina”. Curajul deja il are sa plece oriunde. Familia ei e printre singurele care a acceptat evacuarea, cu o despagubire de vreo doua miliarde de lei vechi si posibilitatea de a-si construi, in regie proprie, o casa noua.
„Nu ma fac pe mine doua lemne”
Cu inspectorul in situatii de urgen ta la poarta, Camelia gaseste solutie pentru orice scenariu. Daca e sa plece, pleaca. Dar nu unde o trimite primaria, provizoriu, in tabara de la Ocnita: „Avem o fata la liceu, care face naveta in Ramnicu-Valcea. Si eu fac naveta de doua ori la serviciu, sotul nu, ca lucreaza aici. Daca ne duc la Cazanesti, trebuie sa schimb trei autobuze si nu, nu se poate. Cu animalele ce fac? Unde le duc? Cine le da de mancare? Mobila o las aici, ca nu ma fac pe mine doua lemne”.
55 de familii vor fi evacuate pana la sfarsitul lunii din cauza surparii terenului in urma exploatarii sarii
„Daca ne duc la Cazanesti, trebuie sa schimb trei autobuze. Cu animalele ce fac? Unde le duc? Cine le da de mancare? Mobila o las aici, ca nu ma fac pe mine doua lemne.”,
Camelia, evacuata
Sursa: Evenimentul Zilei
