Carpatii vor adaposti mii de zimbri, spera cercetatorii americani

22 Apr 2010 Comenteaza pe Forum Trimite prin Email


In prezent, exista aproximativ 3.000 de zimbri in Europa, insa doar 1.600 traiesc in salbaticie.zimbrii in rezervatie

Un nou studiu arata ca ar putea gazdui mai multi zimbri decat in prezent. Potrivit cercetarilor, muntele reprezinta cea mai buna speranta pentru crearea unei populatii suficient de mari care sa reziste amenintarilor. au disparut la un moment dat din salbaticie, insa au fost reintrodusi cu succes in ultima perioada.

Zimbrul sau bizonul european, este o ruda mai mica a bizonului american. Precum varul sau de peste ocean, a fost decimat de pierderea habitatului si de vanatoare in secolul al 19-lea si la inceputului secolului al 20-lea. Ultimul salbatic a fost in 1927. Cativa au supravietuit in gradinile zoologice si in programe de conservare.

In prezent, exista aproximativ 3.000 de zimbri, proveniti cu totii din doar 12 indivizi. Aproape 1.600 dintre ei sunt in salbaticie.

“Nu este un numar mare, insa este un succes enorm in termeni de conservare a speciei”, a declarat Tobias Kuemmerle, de la Universitatea Wisconsin, care a condus studiul.

In ciuda cresterii numarului de exemplare, zimbrul nu este in afara pericolului. Turmele sunt mici si multe animale se imperecheaza “in familie”, astfel incat sunt vulnerabile la diverse boli care ar putea sa ii stearga din nou de pe fata Pamantului.

Pentru ca specia sa poata supravietui fara probleme, trebuie ca toate turmele sa aiba cel putin 100 de indivizi, fiecare. In prezent doar trei turme ajung la numarul acesta.

“Turmele sunt prea mici pentru a mentine variatia genetica. Sunt mult sub populatia minima. Cercetatorii sunt de parere ca este nevoie de cateva mii de exemplare pentru a mentine intr-adevar populatia de zimbri”, a declarat Rafal Kowalczyk, de la din Bialowieza, Polonia.

Studiile lui Kuemmerle arata ca o mare regiune din Muntii Carpatii este un habitat perfect pentru zimbri. Acesta a precizat ca declinul comunismului a contribuit la aceasta zona mare, intrucat multi oameni au abandonat fermele si s-au mutat la orase. “Sunt multe zone unde presiunea umana este mult mai mica decat in comunism”, a declarat Kuemmerle.

“Exista sanse reale sa avem prima meta-populatie de zimbri in Muntii Carpatii, in viitor”, precizeaza cercetatorul.

Sursa: Realitatea TV


Urmareste EcoMagazin.ro pe FaceBook



Pentru mai multe informatii academia de stiinte, bizon, carpati, habitat, muntii carpati, omorat, pierderea habitatului, specie pe cale de disparitie, vanatoare, zimbri, zimbrii, aboneaza-te gratuit la Noul Newsletter EcoMagazin, personalizat pentru tine!

Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet? Atunci alatura-te si tu celor peste 7500 de membri care s-au inscris deja in EcoSapiens si hai sa ne cunoastem pe forumul ecologistilor. Intrebarile si comentariile tale sunt binevenite.

Recomandari la acest articol Vaccin universal impotriva gripei, descoperit de cercetatorii americani
24 Feb 2009

vaccin universal al gripei Oamenii de stiinta din americani au reusit sa produca in laborator anticorpi umani capabili sa anihileze mai multe tipuri de radacini virale, chair si pe cea a virusului letal al gripei aviare, anunta AFP. Pentru a ajunge la acest rezultat,… Citeste mai departe»



Cercetatorii americani sunt aproape de crearea unui soare artificial
30 Dec 2008

soare artificial Oamenii de stiinta au o posibila solutie pentru criza energetica ce ameninta lumea. Dupa un secol de cercetari, specialistii sunt pe punctul de a rezolva una dintre cele mai mari probleme din fizica – exploatarea puterii fuziunii nucleare. Cercetatorii americani… Citeste mai departe»

Cercetatorii americani au descoperit un stejar in varsta de 13.000 de ani care s-a clonat singur
29 Dec 2009

palc de stejari In varful unui mic deal, dintr-o suburbie din sudul Californiei, exista un mic palc de stejari piperniciti si nodurosi, inghesuiti intre mai multi bolovani. Un simplu trecator ar ignora acest miracol biologic antic. Intreaga grupare de trunchiuri este de fapt… Citeste mai departe»

Carpatii Romaniei vor fi plesuvi in cel mult cinci decenii
14 Noi 2008

defrisari In lipsa unor masuri concrete din partea statului, Carpatii Romaniei vor fi plesuvi in cel mult 5 decenii, avertizeaza specialistii in silvicultura. Ei spun ca Romania este in criza forestiera, o criza ale carei efecte dezastruoase se rasfrang deja asupra… Citeste mai departe»

Carpatii Romaniei vor fi plesuvi in cel mult cinci decenii
19 Noi 2008

defrisari In lipsa unor masuri concrete din partea statului, Carpatii Romaniei vor fi plesuvi in cel mult 5 decenii, avertizeaza specialistii in silvicultura. Ei spun ca Romania este in criza forestiera, o criza ale carei efecte dezastruoase se rasfrang deja asupra… Citeste mai departe»

China spera sa progreseze pas cu pas catre reducerea emisiilor
20 Iun 2009

reducerea emisiilor Dezvoltarea unei economii cu emisii reduse ar trebui sa se produca gradual, in concordanta cu nevoile tarii, a declarat recent in cadrul unei conferinte pe teme de mediu, vice-ministrul mediului chinez, Zhou Jian. El a spus ca tara este intr-un… Citeste mai departe»

Germania spera sa aiba cea mai nepoluanta economie pana in 2020
13 Dec 2007

Germania are planuri ambitioase. Cea mai mare putere industriala a Europei si al saselea poluator mondial isi propune ca pana in 2020 sa devina un campion al protectiei mediului si un exemplu in privinta respectarii normelor ecologice. La reuniunea ONU… Citeste mai departe»

BERD aloca 35 de milioane de euro pentru eficienta energetica din sectorul rezidential al Moldovei
21 Mai 2012

BERD alocă 35 de milioane de euro pentru eficienţa energetică din sectorul rezidenţial al MoldoveBanca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare sprijina gospodariile din Republica Moldova in reducerea consumului de energie si micsorarea platilor pentru facturi prin intermediul unui nou proiect: „Facilitatea de Finantare in Domeniul Eficientei Energetice in sectorul Rezidential din Moldova” (MoREEFF). Proiectul… Citeste mai departe»

38 de turbine eoliene de 2,5 MW de la GE vor pune in functiune patru ferme de vant in Polonia
21 Mai 2012

38 de turbine eoliene de 2,5 MW de la GE vor pune in functiune patru ferme de vant in PoloniaGE (NYSE: GE) va livra 38 de turbine eoliene pentru patru ferme de vant aflate in constructie in nordul Poloniei. Aceste proiecte, denumite Centrul de energie eoliana Darlowo-II, marcheaza prima utilizare in Polonia a turbinelor eoliene de 2,5 megawati de la GE… Citeste mai departe»

Campanie pentru constientizarea importantei conservarii biodiversitatii in sit Natura 2000 Tisa superioara si padurea Ronisoara
21 Mai 2012

Campanie pentru conştientizarea importanţei conservării biodiversităţii în sit Natura 2000 Tisa superioară şi pădurea RonişoaraAsociatia “Heidenroslein” deruleaza, pina in 16 septembrie, proiectul “Campanie pentru constientizarea importantei conservarii biodiversitatii in sit Natura 2000 Tisa superioara si padurea Ronisoara”. Dupa ce, in debutul proiectului, directorii de unitati scolare si alti profesori au fost familiarizati cu initiativa,… Citeste mai departe»