Carrefour se muta pe internet. Vrea sa economiseasca timp si bani

0
56
Carrefour se muta pe internet. Vrea sa economiseasca timp si bani
Carrefour se muta pe internet. Vrea sa economiseasca timp si bani

Pentru inceput, Carrefour va deschide, experimental, doua Market-uri de tip „drive-pieton” in Franta
Scaderea consumului si accesul in crestere la internet forteaza marele retail sa incerce cu degetul si apele virtuale. Retailerii din comertul modern vor sa dea clientilor posibilitatea de a comanda de oriunde s-ar afla, dupa care nu trebuie decat sa-si ridice produsele, gata ambalate si impachetate.

Mai nou, grupul de retail Carrefour, al doilea ca marime la nivel mondial, care este prezent si pe piata din Romania, testeaza, in Franta, un nou tip de concept de magazin, care ar trebui sa insemne, inainte de toate, economie de timp si bani. Timp mai putin pierdut pe drum de catre cliienti si costuri mai mici pentru retailer.

Pentru inceput, Carrefour va deschide, experimental, doua Market-uri de tip „drive-pieton”, in Paris si in Tournon-sur-Rhône, potrivit lineaires.com.

Cum functioneaza acest concept? Cumparatorul alege produsele, comanda si plateste online, dupa care merge la magazinul „drive-pieton”, de unde le ridica.

Acest tip de magazin este solutie pentru retaileri de a se extinde, fara investitii prea mari, din moment ce supermarketul „drive-pieton” e, de fapt, un depozit (spatiul necesar e mult mai mic, nu sunt parcare sau case de marcat).

Carrefour este cel mai mare distribuitor european si cel de-al doilea la nivel mondial. Prezent in peste 30 de tari din lume cu peste 15.500 magazine, grupul Carrefour numara peste 475.000 de angajati.

Grupul francez opereaza in Romania 111 magazine, dintre care 24 hipermarket-uri, 67 supermarket-uri si 20 de magazine de proximitate Express.

In loc de gadget, click pe un cascaval?

Si alti retaileri se arata dornici sa castige teritoriu intr-un mediu putin vizitat pana de curand de jucatorii clasici din comertul modern.

La nivel local, Metro Cash and Carry duce deja marfa comandata pe www.metro.ro/direct la usa clientilor sai profesionisti. Lansarea primului magazin online al unui mare retailer din comertul modern din Romania se incadreaza „in strategia de adaptare a ofertei noastre de produse si servicii la actualele nevoi si cerinte ale pietei”, dupa cum explica Marc Carena, directorul departamentului de Management Clienti. E drept, in oferta magazinului virtual al Metro sunt acum doar produse nonalimentare si de uz casnic, dar nu e exclus ca, intr-un orizont de timp, retailerul sa decida ca vrea sa vanda online si mancare.

„Tendinta de mutare dinspre retailul clasic, cel cu cosul printre rafturi, catre cel online este parte din trendul global de dezvoltare tot mai accentuata a unei abordari multi-channel”, are o prima explicatie Bogdan Belciu, partener PwC, in opinia caruia noile realitati ale epocii digitale (cresterea continua a gradului de penetrare a internetului, a platilor cu cardul si a aplicatiilor mobile) forteaza marii comercianti sa-si regandeasca tactica de crestere a afacerilor.

Succesul noilor formate online va depinde insa de cum vor sti retailerii „sa dezvolte strategii specifice mediului virtual. Vorbim de un nou model de management, nu de adaptarea celui vechi”, comenteaza consultantii de la Contrast Management-Consulting. Asa cum vad ei problema, trecerea retailerilor la modelul hibrid (online/offline) este o confirmare ca piata de retail din Romania a parcurs deja „pasi sanatosi catre maturitate – mai intai prin trecerea la retailul modern, apoi prin diversificarea formatelor si acum prin cucerirea spatiului online”.

Desi mai toate marile retele de retail admit ca „cerceteaza piata”, in afara de Metro, doar Cora Romania a facut un prim pas concret in aceasta directie. In 2010, retailerul a lansat Cora Digital si, practic, clientii consulta pe site oferta de echipamente IT&C si electrocasnice a Cora si isi pot comanda produsele direct acasa.

„Acest serviciu merge din ce in ce mai bine si dorim sa-l dezvoltam si sa-i dam mai multa consistenta”, spune Thierry Destailleur, directorul general de Exploatare al Cora Romania. In orasele mari si in Bucuresti, adauga Des­tailleur, „cu siguranta, piata cumparaturilor online este matura, motiv pentru care analizam foarte serios posibilitatea de a intra pe segmentul online”. Desi exista un sistem de vanzare online la nivel de grup (cybermarketul Houra), Cora Romania va implementa modelul Cora Drive, prezent in trei sferturi din reteaua franceza de magazine a retailerului.

Principiul de functionare e simplu: „clientii consulta oferta de produse online, isi trimit lista de cumparaturi, iar cand ajung la Cora, produsele le sunt livrate si incarcate in masina. In scurt timp, toate magazinele Cora din Franta vor avea acest serviciu”, detaliaza Thierry Destailleur, cu precizarea ca „nu am stabilit inca data lansarii serviciului in Romania”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here