Cartea Alba a Agriculturii – 29 de propuneri pentru o agricultura moderna si durabila

Cartea Alba a Agriculturii – 29 de propuneri pentru o agricultura moderna si durabila
Cartea Alba a Agriculturii – 29 de propuneri pentru o agricultura moderna si durabila
Cartea Alba a Agriculturii – 29 de propuneri pentru o agricultura moderna si durabila

Camera Franceza de Comert si Industrie din Romania (CCIFER),  Ambasada Frantei in Romania si Sectia romana a Consilierilor pentru Comert Exterior ai Frantei au prezentat , la sfarsitul lunii octombrie, un set de 29 propuneri , reunite in Cartea Alba a Agriculturii.  Aceasta este rezultatul unui dialog public-privat si  doreste sa contribuie la dezvoltarea unei agriculturi romanesti  moderne si durabile.

Cele 29 de propuneri sunt grupate in cinci domenii cheie : politici publice agricole, fiscalitate si finantari, drept comercial, drept social si resurse umane si cercetare. Cartea Alba vizeaza “promovarea unui fond funciar performant, a unei intreprinderi agricole dinamice, a unei gestiuni economice facile, a unor filiere agro-alimentare accesibile, a unei maini de lucru instruite si competitive, a unui sector de cercetare inovant si rentabil” a declarat dl.Bruno Roche, presedintele CCIFER.

Scopul acestui proiect este “de a contribui concret la ideile si proiectele de reforma menite sa pregateasca viitorul agriculturii romanesti”, dupa cum a declarat dl. Philippe Gustin, Ambasadorul Frantei in Romania.

Printre recomandarile vizand politicile publice agricole se numara : organizarea comasarii parcelelor agricole, implementarea unui cadastru agricol generalizat, protejarea fondului funciar impotriva distrugerii ireversibile a terenurilor agricole, dezvoltarea sistemelor de irigatii, incurajarea reconstituirii perdelelor forestiere, incurajarea mutualizarii mijloacelor de productie si integrarea productiei agricole in filiere, precum si simplificarea regulilor privind trasabilitatea produselor agro-alimentare.

Referitor la fondul funciar, dl.Florin Constantin, liderul Grupului de Lucru din cadrul CCIFER, a declarat: “Cultura mare, printr-un fond funciar viabil din punct de vedere agronomic si economic, poate constitui baza de plecare a Romaniei in drumul sau de la statutul de mare exportator de materii prime brute agricole spre calitatea mult ravnita de procesator si integrator, pentru a retine local mai multa valoare adaugata si a da posibilitatea agriculturii romanesti sa investeasca si sa se dezvolte prin forte proprii, in contextul competitiv european si mondial.”

“Miza Romaniei rezida in aparitia unei economii rurale viabile si a unei amenajari teritoriale coerente” , a declarat dl. Philippe Gustin, Ambasadorul Frantei in Romania, la evenimentul de lansare al Cartii Albe.

“Exista deja numeroase sectoare ale agriculturii romanesti care se remarca la nivel european si mondial, precum agricultura ecologica, sectorul vinurilor sau apicultura. Potentialul productiv al solurilor noastre este insa principalul atu in vederea dezvoltarii agriculturii romanesti”, a declarat dl. Daniel Constantin, Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.

Cartea Alba a fost lansata in cadrul celei de-a XVIII-a editie a targului international Indagra si prezentata in cadrul unui eveniment organizat in prezenta autoritatilor, societatilor din sectorul agricol si a membrilor Grupului de lucru agri-agro din cadrul CCIFER.

Cele 29 de propuneri din Cartea Alba a Agriculturii

 

POLITICI PUBLICE AGRICOLE :

  1. Organizarea comasarii parcelelor agricole
  2. Implementarea unui cadastru agricol generalizat
  3. Protejarea fondului funciar impotriva distrugerii ireversibile a terenurilor agricole
  4. Dezvoltarea sistemelor de irigatii si crearea unei agentii guvernamentale de control al apei
  5. Incurajarea reconstituirii perdelelor forestiere
  6. Consolidarea ponderii ipotecare a fondului funciar ca baza de garantie pentru creditele agricole de campanie si de investitii. Reducerea rezervelor obligatorii ale bancilor, la BNR cu valoarea creditelor acordate pentru agricultura
  7. Consolidarea regimului juridic al contractelor de inchiriere, concesiune si de arenda
  8. Incurajarea performantei tehnice si economice a fermelor prin intermediul unor programe nationale de sprijin.
  9.  Incurajarea mutualizarii mijloacelor de productie si integrarea productiei agricole in filiere
  10. Favorizarea aparitiei unor indici locali de cotatie a preturilor principalelor materii prime agricole
  11. Definirea in legislatie a unor obligatii tehnice precise in ceea ce priveste respectarea rotatiei culturilor
  12. Simplificarea regulilor privind trasabilitatea produselor agroalimentare

FISCALITATE SI FINANTARI

  1. Extinderea sferei de aplicare a cotei reduse de TVA pe intregul lant de valoare amonte-aval si pentru toate filierele alimentelor de baza
  2. Punerea in aplicare a dispozitiilor legale in materie de termene de plata
  3. Ameliorarea trasabilitatii si calitatii produselor agro-alimentare prin reduceri fiscale sau alte avantaje fiscale directe
  4. Dezvoltarea de Centre private autorizate care sa puna la dispozitie servicii multiple in materie de consultanta
  5. Scutirea fiscala a remuneratiilor pentru studentii universitatilor agricole
  6. Generalizarea posibilitatii pentru societatile din sectorul agricol de a opta pentru un exercitiu financiar si fiscal anual armonizat cu Campania agricola
  7. Accelerarea constituirii unui Fond guvernamental de garantii agricole
  8. Crearea unui Fond guvernamental pentru investitii agricole

DREPT COMERCIAL

  1. Definirea unei noi forme juridice statutare de organizare dedicate exploatatiilor agricole
  2. Simplificarea obligatiilor contabile si adoptarea unor politici sociale si fiscale
  3. Standardizarea si simplificarea contractelor de vanzare (colectare) a recoltei intre fermieri si comerciantii profesionisti

DREPT SOCIAL SI RESURSE UMANE

  1. Definirea unei politici de resurse umane adaptate specificitatilor agriculturii
  2. Reinfiintarea si dotarea liceelor agricole din mediul rural
  3.  Alinierea programelor academice ale universitatilor agricole la nevoile concrete ale  intreprinderilor din sectorul agro-alimentar
  4. Introducerea de stagii obligatorii de lunga durata pentru studentii din ultimul an de studiu
  5. Incurajarea formarii profesionale continue a fermierilor

CERCETARE

  1.  Realinierea cercetarii romanesti din sectorul de stat la nevoile concrete ale intreprinderilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *