Casa solara inteligenta EFdeN reprezinta Romania la finala Creative Business Cup de la Copenhaga

0
47
Casa solara inteligenta EFdeN reprezinta Romania la finala Creative Business Cup de la Copenhaga
Casa solara inteligenta EFdeN reprezinta Romania la finala Creative Business Cup de la Copenhaga

Casa solara inteligenta EFdeN reprezinta Romania la a doua editie internationala a competitiei de planuri de afaceri in industrii creative Creative Business Cup de la Copenhaga, Danemarca.

Finala competitiei, Global Award Show, la care participa finalisti din 38 tari, are loc astazi, 20 noiembrie 2013. Desfasurarea finalei poate fi urmarita pe internet la adresa:www.facebook.com/creativebusinesscup. Premiile competitiei sunt in valoare de 100.000 dolari si vor fi decernate de Alteta Sa Regala Printul Joachim al Danemarcei.

Industriile creative sunt definite astfel in cadrul competitiei: design, arhitectura, productia de continut software, publicitate, edituri si presa, muzica, film si video, arte vizuale si artele spectacolului, mestesuguri, radio si TV, gastronomie, activitati de recreere.

In etapa nationala a competitiei Creative Business Cup Romania de anul acesta ideea

castigatoare s-a axat pe inovatie in domeniul arhitecturii. Proiectul declarat castigator de un juriu independent intrunit in Romania este o casa solara inteligenta care promite sa schimbe viitorul locuintelor individuale sau colective din orase. EFdeN reprezinta un program de locuinte solare inteligente, adaptabile la siturile dificile din mediul urban, modulare, eficiente energetic si cu un pret accesibil. Proiectul denumit EFdeN- unde N este natura- apartine asociatiei Solar Decatlon Bucuresti, care participa la editia din 2014 a competitiei cu cel mai mare renume la nivel mondial pe domeniul constructiei de case solare pasive.

EFdeN este promisiunea viitorului in domeniul rezidential. Fiecare din modulele proiectate poate fi echipat cu o serie de optiuni personalizate pe preferintele utilizatorului. Casa solara inteligenta EFdeN se adreseaza deopotriva tinerelor familii, precum si persoanelor care isi doresc sa isi schimbe stilul de viata adoptand unul eco friendly sustenabil.

Selectia castigatorului din Romania a fost facuta de un juriu numit de GEA Strategy & Consulting (www.geaconsulting.ro), reprezentant pentru Creative Business Cup si una din gazdele proiectului international Global Entrepreneurship Week (GEW) in Romania. Juriul, format din Sorin Bechira – X3 Timisoara, Eugen Panescu – Planwerk Cluj si Alina Niculescu-Manea – GEA Strategy&Consulting, a selectat planurile de afaceri dupa originalitatea ideii, contributia creativitatii la afacere si potentialul international de piata.

Competitie organizata de CKO (www.cko.kd) – Centrul pentru Economie Culturala din Danemarca – la nivel national in 2010 si 2011, Creative Business Cup (www.creativebusinesscup.com) a devenit un concurs international pentru antreprenori in industrii creative in 2012 cu sprijinul retelei globale de antreprenoriat dezvoltata de Fundatia Ewing Marion Kauffman, SUA.

Directorul CKO, organizator al competitiei, Rasmus Wiinstedt Tscherning, declara:“Cautam idei de afaceri noi si revolutionare venind din industrii creative. Ideea de afaceri trebuie sa aiba un puternic potential de piata si cel putin una din persoanele din echipa trebuie sa aiba educatie sau background din industrii creative. Prin aceasta competitie speram sa aducem in lumina noi talente antreprenoriale si sa motivam antreprenorii de maine.”

38 tari participa anul acesta la a doua editie internationala, printre ele numarandu-se Germania, Italia, Portugalia, Olanda, Norvegia, Brazilia, Statele Unite ale Americii, Estonia, Israel, Serbia, Belgia si Romania. Pe site-ul competitiei pot fi vizionate prezentari video ale ideilor de afaceri selectionate in finala www.creativebusinesscup.com

GEA Strategy & Consulting S.A. (www.geaconsulting.ro) este o companie privata cu capital integral romanesc, infiintata in anul 2006 din dorinta de a oferi sprijin si expertiza institutiilor publice si companiilor din Romania, in incercarea de a construi o economie si o societate capabila sa indeplineasca standardele europene. Folosind cunostintele si experienta acumulata in proiecte nationale si internationale, GEA S&C ofera servicii de consultanta strategica si de dezvoltare pentru administratia publica centrala si locala, precum si pentru mediul de afaceri autohton. Unul din domeniile de expertiza este cel al industriilor creative si culturale. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here