„Casa Verde” intarzie cu anii

    Programul «Casa Verde», dezgropat din nou!
    „Casa Verde” intarzie cu anii

    Cei mai multi dintre brailenii care si-au depus dosare in 2011 pentru a beneficia de ajutor financiar la achizitionarea unor mijloace de incalzire alternative inca mai asteapta banii de la stat * din 125 de dosare depuse, au fost aprobate doar 23, iar unul a fost respins * celelalte inca stau la rand, pentru a fi verificate de Ministerul Mediului, prin Administratia Fondului de Mediu

    Cei mai multi dintre brailenii care au depus dosare inca din 2011 in programul „Casa Verde” continua sa astepte sa le fie decontate cheltuielile facute pentru achizitionarea mijloacelor de incalzire ecologice, gen panouri solare sau centrale termice pe peleti. In sesiunea 1 iunie – 15 iulie 2011 au fost depuse, in Braila, 125 de dosare. Pana in prezent au fost aprobate de Administratia Fondului de Mediu Bucuresti doar 23, iar unul a fost respins. Restul de 101 dosare inca asteapta sa intre la verificari.

    Potrivit cifrelor din evidenta Agentiei pentru Protectia Mediului Braila, din cele 23 de dosare aprobate, majoritatea sunt pentru panouri solare, respectiv 20 de solicitari, restul vizand centrale termice pe peleti. Dumitru Baja, purtatorul de cuvant al APM Braila, ne-a precizat ca, in general, din momentul aprobarii dosarului, decontarea se face in circa o luna de zile. Dat fiind faptul ca cele 23 de dosare au primit aviz favorabil pe parcursul lunilor noiembrie si decembrie 2012 este posibil ca o parte din beneficiari sa fi primit deja banii de la Administratia Fondului de Mediu. Conditia este ca, dupa aprobarea dosarului si semnarea contractului de finantare cu termen de valabilitate de un an, costul total al investitiei, indiferent ce valoare are, trebuie sa vizeze strict urmatoarele cheltuieli: instalatie, montaj, punere in functiune si verificare. Sumele decontate de Administratia Fondului de Mediu se ridica la 6.000 lei, pentru instalarea de panouri solare sau centrale termice pe baza de peleti si 8.000 lei, daca solicitarile vizeaza instalarea unor pompe de caldura. Asadar, brailenii ale caror dosare au fost aprobate deja vor beneficia de deconturi in valoare de 6.000 lei fiecare, deoarece si-au montat panouri solare, respectiv centrale pe peleti. Ceilalti 101 solicitanti din judetul nostru trebuie sa se inarmeze cu rabdare si sa astepte in continuare, pana cand cererile facute de ei vor fi analizate de reprezentantii Administratiei Fondului de Mediu.

    Dupa cum v-am mai informat, fondurile pentru acest program sunt alocate fiecarui judet in functie de numarul de locuitori. Avand inregistrati 373.174 de locuitori, Brailei i s-au repartizat in 2011 pentru finantarea cererilor din Programul „Casa Verde”, 1.721.205 lei.

    Dat fiind numarul mare de dosare depuse la nivel national in 2010 si 2011 si capacitatea redusa a Ministerului Mediului, prin Administratia Fondului pentru Mediu, de a analiza toate cererile, programul „Casa Verde” nu s-a mai aplicat si in 2012.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *