Cat costa reducerea poluarii?

UE va plati cel putin 73 de miliarde de euro anual daca pachetul clima-energie va fi adoptat.
costuri pentru reducerea poluarii
Scaderea cu 20% a emisiilor poluante pana in 2020 va duce la cresterea cu 23% a pretului energiei la nivelul statelor europene.

In contextul crizei economice actuale, organizatia britanica „Open Europe” spune ca aplicarea masurilor pentru reducerea efectelor incalzirii globale la nivelul Uniunii Europene ar fi prea costisitoare.

Astfel, un studiu realizat de „Open Europe” si citat de Agerpres arata ca implementarea pachetului clima-energie va costa bugetul UE cel putin 73 de miliarde de euro in fiecare an pana in 2020.

Masurile Nu raspund nevoii consumatorului

Principalul efect despre care vorbesc britanicii vizeaza majorarea preturilor la energie cu pana la 23% pana in anul 2020, ceea ce ar duce la cresterea facturilor europenilor cu pana la 650 de euro anual pentru o familie de patru persoane.

„Intr-un moment in care facturile si ingrijorarile privind economia cresc de la o zi la alta, pachetul UE pentru schimbarile climatice este ultimul lucru care raspunde nevoilor consumatorilor.

Acum, mai mult ca niciodata, ar trebui sa fie evident ca trebuie sa reducem emisiile de carbon cat mai eficient si mai ieftin cu putinta, insa propunerile UE sunt extrem de neavantajoase. Aceasta inseamna ca vom plati cu mult mai mult decat este necesar pentru combaterea schimbarilor climatice”, a declarat directorul de cercetare al Open Europe, Hugo Robinson.

Pachetul propus in 2007 de Comisia Europeana presupune reducerea cu 20% a emisiilor de dioxid de carbon pana in 2020. De asemenea, fiecare tara europeana va trebui sa asigure 20% din necesarul energetic national din surse regenerabile. Totodata, zece procente din combustibilii utilizati trebuie sa fie biocarburanti.

Masurile CE, care trebuie votate de Parlamentul European si de Consiliu, au fost adoptate saptamana trecuta de Comisia de mediu a PE si urmeaza sa fie discutate maine si poimaine de sefii de stat si de guvern reuniti la Bruxelles. Ulterior, pachetul va fi dezbatut in cadrul Consiliului ministrilor Mediului, care se va desfasura saptamana viitoare.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *