Cea mai mare conferinta dedicata ciclismului urban, Velo City 2013, s-a deschis la Viena

    Cea mai mare conferinta dedicata ciclismului urban, Velo City 2013, s-a deschis la Viena
    Cea mai mare conferinta dedicata ciclismului urban, Velo City 2013, s-a deschis la Viena

    Cea mai mare conferinta dedicata ciclismului urban, Velo City 2013, s-a deschis astazi la Viena. Sub motto-ul „The Sound of Cycling“ (sunetul ciclismului), evenimentul organizat de Municipalitatea Vienei si Federatia Europeana a Ciclismului  se desfasoara intre 11 si 14 iunie in capitala Austriei. 1.200 de experti de pe toate continentele vor dezbate viitorul mersului pe bicicleta, iar 60 de proiecte inovative pe tema culturii ciclismului – dintre care sase din Romania – vor fi premiate cu aceasta ocazie.

     

    In deschiderea conferintei primarul Vienei Michael Häupl a declarat: „Velo City reuneste experti din domeniile planificare si dezvoltare urbana, politica, stiinta, sanatate, arhitectura precum si reprezentanti ai diferitor ONG-uri. Datorita interesului extrem de ridicat pentru acest eveniment, Viena devine gazda celei mai mari conferinte din lume pe tema ciclismului“.

    „Viena, care se claseaza printre primele ‚orase inteligente’ (‚smart cities’) din lume, si-a propus ca pana in 2015 10 % din circulatia orasului sa se desfasoare pe biciclete. Actualmente aceasta cota este de 6 %“, a explicat si viceprimarul Vienei Maria Vassilakou.  „Ne bucuram ca putem decerna astazi premiile ‚Cycling Visionaries Awards’ celor 60 de proiecte internationale de exceptie pe tema ciclismului”, a mai adaugat aceasta. „Impreuna cu participantii la conferinta avem un obiectiv comun, si anume acela de a promova mersul pe bicicleta in intreaga lume. Pe parcursul conferintei ne asteptam la un schimb interesant de know-how si la randul nostru vom impartasi oraselor interesate experientele noastre in domeniul dezvoltarii transportului urban”, a completat Maria Vassilakou in cadrul deschiderii conferintei.

     

    La eveniment au fost prezenti si presedintele Federatiei Europene de Ciclism, Manfred Neun, dar si ministrul austriac al transporturilor, Doris Bures, care a subliniat cu aceasta ocazie importanta unui nivel cat mai ridicat de siguranta pentru toti participantii la trafic. „Prin noua modificare a legii privitoare la biciclete si biciclisti am creat mai mult spatiu, mai multa siguranta si reguli clare pentru circulatia pe biciclete”, a explicat Bures. Cu aceeasi ocazie ministrul austriac al mediului, Nikolaus Berlakovich, a precizat ca  „este timpul sa facem trecerea la mersul pe bicicleta, pentru a realiza si in domeniul transportului trecerea la energia regenerabila. Prin punerea in practica a masterplanului pentru biciclete am reusit ca la nivelul intregii Austrii 7 % din circulatie sa se desfasoare pe biciclete, ceea ce presupune o crestere cu 2 %. Prin masurile luate vom reusi ca pana in 2015 sa ne atingem obiectivul propus si sa ajungem la o cota de 10 %”, a mai specificat Berlakovich in cadrul deschiderii Velo City.

     

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *