Cerealele romanesti ecologice sunt la mare cautare in SUA

Culturile perene de cereale ar putea fi pe piata in mai putin de 20 de ani
Cerealele romanesti ecologice sunt la mare cautare in SUA
Cerealele romanesti ecologice sunt la mare cautare in SUA

Cerealele romanesti certificate ecologic sunt la mare cautare in aceste zile in Statele Unite ale Americii, unde se desfasoara unul din cele mai mari targuri de agricultura ecologica de pe continentul american – Biofach Baltimore, preturile oferite depasind cele mai optimiste asteptari ale fermierilor romani, a declarat presedintele Asociatiei Operatorilor din Agricultura Ecologica – „Bio Romania”, Marian Cioceanu.

„Fermierii romani au fost asaltati, inca din prima zi a expozitiei, de catre mari companii de import cereale, de asociatii ale crescatorilor de animale din SUA si Canada, cu solicitari de cumparare cereale certificate ecologic. Cantitatile cerute sunt enorme, imposibil de acoperit de agricultura ecologica romaneasca, iar preturile oferite au depasit cele mai optimiste asteptari ale fermierilor romani prezenti la targ”, a precizat Cioceanu.
Potrivit sursei citate, cresterea preturilor fara precedent la cerealele certificate ecologic, pe piata mondiala, se datoreaza nu numai secetei care a afectat culturile agricole, ci si utilizarii culturilor agricole pentru producerea biodieselului.

„Cresterea preturilor fara precedent se datoreaza mai multor factori si anume secetei, culturilor pentru producerea biodieselului, dar si cererii foarte mari a alimentelor ecologice, in special a produselor de origine animala. Toate au facut ca preturile cerealelor furajere certificate ecologic sa explodeze. Agricultura din SUA a avut parte de o seceta severa anul acesta, ceea ce a facut sa aiba o productie mica de cereale. Aceasta seceta se suprapune insa peste o criza alimentara cronica, care a inceput de la jumatatea deceniului trecut, si nu atat din cauza cresterii populatiei planetei, cat mai ales scoaterii unor imense suprafete de teren agricol din cel mai fertil, inclusiv din Europa, din circuitul agricol al productiei alimentare pentru producerea de combustibil pentru transport. O eroare strategica enorma”, a explicat seful asociatiei patronale.

Acesta a subliniat ca Uniunea Europeana a recunoscut oficial aceasta strategie gresita, pe care o va corecta insa, in noua Politica Agricola Comuna, prin interzicerea productiei de biocombustibil in UE pana in 2020.

„Pe acest fond de crestere a preturilor materiilor prime si a alimentelor conventionale s-au majorat si preturile produselor certificate ecologic, iar o particularitate a SUA a fost cresterea exploziva a cererii de alimente ecologice si in special de produse de origine animala. Seceta din acest an a influentat semnificativ zootehnia ecologica din SUA si Canada, care are un mare deficit de furaje certificate ecologic”, a adaugat Cioceanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *