De cand cu reducerea activitatii in fostul combinat siderurgic la o singura sectie – otelaria electrica, cu devalizarea uzinei constructoare de masini si inchiderea uzinei de armament, la Resita a aparut o noua indeletnicire: cea a cautatorilor de sticle din plastic. Ea nu se preda la cursurile organizate de AJOFM pentru someri, ci se deprinde din nevoia de a supravietui.
Cei mai multi dintre cei care o practica sunt urmasii celor care, candva scormoneau in tomberoane dupa sticle si borcane, pe care le spalau cu soda, iar mai apoi le vindeau la centrele de colectare. Vremurile acelea au trecut, fabricile de sticla au fost distruse pentru a face loc ambalajelor din plastic. Si acestea sunt cautate si, mai mult decat atat, au avantajul ca nu este nevoie sa fie spalate.
Se vand la kilogram, iar cei care le cauta prin gunoaie, stiu cat de greu se castiga o paine. Se trezesc cu noaptea in cap, uneori, la ora la care altii abia se culca, si iau la rand tomberoanele cu gunoi ale Resitei. Intr-un sac mare, din rafie, pe care il cara cu ajutorul carutelor trase de cai rapciugosi, si a carucioarelor legate de port-bagajul bicicletelor intra cel mult 50 de kilograme de pet-uri. La centrul de achizitie, un kilogram se cumpara cu 80 de bani. La cata alergatura este si la cat trebuie sa caute in gunoaie, se castiga putin, insa, fiecare banut conteaza cand aceasta indeletnicire devine singura lor sursa de venit.
Fie iarna, fie vara, cald sau ger de crapa pietrele, oamenii acestia sunt la datorie. La ei totul este foc continuu, cu gandul la painea cea de toate zilele. Unii au crescut cu un astfel de trai, altii invata sa razbata in viata, cu gandul la ziua de maine, daca nu pentru ei, macar pentru copiii lor desi, e greu de crezut ca din castigul unui sac din rafie plin cu pet-uri poti tine un copil la scoala si sa hranesti atatea guri dintr-o familie numeroasa.
