China, poluatorul numarul unu

China va ocupa locul Statelor Unite ale Americii in topul celor mai mari poluatori ai lumii, declara un raport care va fi publicat luna viitoare.
Cercetarile arata ca emisiile de gaze cu efect de sera chineze au fost subestimate si ca probabil au depasit deja emisiile Statelor Unite pe perioada 2006-2007.

Echipa de cercetatori de la Universitatea din California isi vor publica lucrarea in „Journal of Environment Economics and Management”.

Acestia avertizeaza ca viitoare cresteri necontrolate ale emisiilor vor anula reducerile de emisii facute de alte tari bogate, sub Protocolul de la Kyoto.
Echipa recunoaste ca exista dubii in legatura cu data la care China va deveni cel mai mare producator de dioxid de carbon, deoarece analiza lor este bazata pe date din 2004.

Pana acum, s-a crezut ca Statele Unite vor ramana „Poluatorul numarul unu” din lume.

Raportul de la Universitatea din California, ce urmeaza sa fie publicat luna viitoare, avertizeaza ca, in cazul in care China nu isi va schimba radical politica energiei, cresterea emisiilor de gaze cu efect de sera va fi de cateva ori mai mare decat reducerile de emisii facute de alte tari bogate.

Cercetatorii afirma ca datele lor sunt bazate pe informatii la nivelul provinciilor, oferite de Agentia Chineza de Protectia Mediului.

Echipa afirma ca analiza lor, care urmareste 30 de puncte distincte, este mai exacta in legatura cu posibilele emisii viitoare decat datele oferite la nivel national, deoarece metoda lor permite detectarea erorilor cu usurinta.

Modelele actuale subestimeaza considerabil viitoarele emisii de dioxid de carbon ale Chinei, afirma cercetatorii.

Echipa asteapta comentarii oficiale din partea Ambasadei Chinei in Marea Britanie, insa Dr Max Auffhammer, seful cercetarii, a declarat ca previziunile lor au fost prezentate mai multor persoane si ca nu au existat plangeri in legatura ca studiul.

Toate persoanele preocupate de incalzirea globala sunt de accord ca emisiile chineze sunt o problema serioasa – inclusiv China.

Sursa: BBC News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *