Cinci vagoane cu minereu de uraniu – sarite de pe sine in apropierea Statiei CFR Feldioara

Acestea faceau parte dintr-o garnitura de 15 vagoane plecata de la Uzina „R” Feldioara, sucursala a Companiei Nationale a Uraniului.

Nu s-a inregistrat nici o scurgere de minereu din vagoane, intrucat acestea erau inchise ermetic, iar masuratorile efectuate de politistii de la Crima Organizata nu au indicat nici o modificare a nivelului radioactivitatii in zona.

Panica, ieri, in localitatea brasoveana Feldioara: in jurul orei 10,30, cinci din cele 15 vagoane ale unei garnituri feroviare incarcate cu minereu de uraniu au deraiat la scurt timp dupa ce garnitura iesise pe poarta Uzinei „R”, sucursala brasoveana a Companiei Nationale a Uraniului. Desi accidentul s-a produs la circa 500 de metri distanta de Statia CFR Feldioara, reprezentantii Regionale CFR Brasov au sustinut ca „nu e problema noastra, intrucat garnitura se afla pe calea ferata uzinala a Uzinei „R”, iar traficul feroviar pe magistrala 300 nu a fost afectat in nici un fel”.

„De fapt, nu a fost o deraiere propriu-zisa, pentru ca vagoanele au sarit doar de pe sine, dar nu s-au rasturnat, au ramas pe roti”, ne-a declarat, al randul sau, directorul general al Uzinei „R” Feldioara, Constantin Vasile. Acesta a insistat apoi ca „nu exista nici un motiv de neliniste, pentru ca vagoanele erau inchise ermetic si nici un gram de minereu nu s-a scurs din ele, iar masuratorile facute de politistii de la Crima Organizata Brasov, pe care i-am anuntat imediat, nu au indicat nici o modificare a nivelului radioactivitatii in zona.”

Surprinzator, alaturi de conducerea Companiei Nationale a Uraniului si de cea a Autoritatii Feroviare Romane, politistii de la Crima Organizata au fost singurii instiintati de producerea accidentului, prefectul Brasovului, Adriana Dontu, afland vestea de la ziaristi, dupa aproape patru ore, la fel ca si seful Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta! Odata ajunsi la fata locului, reprezentantii CNU si ai AFR au demarat o ancheta, primele concluzii fiind ca garnitura circulase cu viteza legala, iar mecanicul nu consumase alcool. Ieri dupa-amiaza, la solicitarea conducerii Uzinei „R”, la locul accidentului a sosit o macara de mare putere a Regionalei CFR Brasov, cu care s-a trecut la repunerea pe sine a celor cinci vagoane deraiate.

Sursa: Gandul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *