CJ Covasna conditioneaza constructia fabricii de cherestea de la Reci de masuri de protejare a naturii si biodiversitatii

CJ Covasna conditioneaza investitia austriaca de la Reci de masuri de protejare a naturii si biodiversitatii
CJ Covasna conditioneaza investitia austriaca de la Reci de masuri de protejare a naturii si biodiversitatii

Conducerea Consiliului Judetean Covasna considera ca viitoarea fabrica de cherestea pe care concernul austriac Holzindustrie Schweighofer vrea sa o construiasca in localitatea Reci ar putea avea efecte negative asupra peisajului si biodiversitatii, prin urmare solicita ca in Raportul de mediu sa fie incluse masuri de prevenire, reducere si compensare a acestora.

In urma analizarii Raportului de mediu prezentat de investitorul austriac, conducerea CJ a ajuns la concluzia ca tema protectiei sanatatii populatiei este tratata superficial. De asemenea, a constatat ca studiul nu face referire la posibilele efectele negative pe care activitatea fabricii ar putea sa le aiba asupra faunei din zona, aratand ca pe teritoriul comunei Reci exista o rezervatie naturala unde traiesc mai multe specii rare de pasari, cu ar fi cristelul de camp sau acvila tipatoare mica, precum si specii protejate de amfibieni si reptile.

Conducerea CJ Covasna e de parere ca intensificarea traficului rutier si masinile de mare tonaj care vor transporta lemnul ar putea avea un impact negativ nu numai asupra faunei, ci si a calitatii aerului, starii drumurilor si caselor din zona. De asemenea, a remarcat ca fabrica ar urma sa fie ridicata in vecinatatea unui important obiectiv turistic din judet, anume Dealul Pivnitele Mari, unde exista un parc memorial in care au loc anual manifestari publice la care participa zeci de mii de oameni.

„Consideram ca aceasta investitie ar diminua semnificativ atractivitatea zonei turistice Dealul Pivnitele Mari, deoarece va domina peisajul pe o lungime de 2-2,5 km si va nimici panorama care se deschide in prezent in fata turistilor. Panorama unica a fost unul dintre motivele pentru care a fost infiintat aici atat punctul turistic, cat si locul memorial istoric”, mentioneaza conducerea CJ intr-un document adresat Agentiei judetene de Protectie a Mediului Covasna si dat publicitatii in cursul zilei de joi.

Potrivit conducerii CJ, raportul de mediu nu face referire nici la impactul pe care investitia o va avea asupra apelor din zona, ridicandu-se intrebarea daca forarea de noi puturi si utilizarea excesiva a zacamantului de apa in scopuri industriale nu va secatui rezervele de apa ale satului.

In concluzie, conducerea CJ cere clarificarea aspectelor semnalate si includerea de masuri de prevenire, reducere si compensare a efectelor pe care le-ar putea avea asupra mediului, biodiversitatii si oamenilor.

Raportul de mediu a fost intocmit de o firma specializata la solicitarea concernului austriac, iar potrivit acestuia fabrica nu va afecta aerul, apa, solul, biodiversitatea, sanatatea populatiei si nici peisajul, desi se va intinde pe mai mult de 65 de hectare, iar cea mai mare parte din aceasta suprafata va fi betonata. Specialistii admit ca se va inregistra o crestere a traficului rutier, a zgomotelor si vibratiilor, dar sustin ca acestea nu vor depasi limitele de poluare admise de lege.

Conducerea Holzindustrie Schweighofer a anuntat in luna martie a.c ca intentioneaza sa construiasca o fabrica de cherestea in localitatea Reci, in care va investi 150 de milioane de euro si va crea circa 650 de noi locuri de munca.

Preconizata investitie a generat reactii de protest din partea unor lideri politici locali si a unor organizatii nonguvernamentale care au afirmat ca fabrica va afecta mediul inconjurator, va distruge padurile din judet, va falimenta micii intreprinzatori locali din industria lemnului si va avea efecte dezastruoase asupra rezervatiei naturale precum si asupra turismului din zona. Au fost, insa, si voci din sfera publica si civila care si-au exprimat deschis sprijinul pentru aceasta investitie, pe considerentul ca va contribui la crearea de noi locuri de munca.

Concernul austriac mai are patru fabrici de cherestea in tara noastra, la Sebes, Siret, Radauti si Comanesti, iar cea mai mare parte din cherestea este exportata pe piata asiatica, indeosebi in Japonia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *