Cluj: Peste 10.000 de arbusti vor fi plantati zilele urmatoare pe bulevardul Muncii, in Padurea Tineretului

Cluj: Peste 10.000 de arbusti vor fi plantati zilele urmatoare pe bulevardul Muncii, in Padurea Tineretului

Peste 10.000 de arbusti vor fi plantati zilele urmatoare pe bulevardul Muncii, in Padurea Tineretului. Actiunea face parte din proiectul multianual al municipalitatii de a impaduri o zona devegetalizata din partea industriala de nord a orasului.

Plantarea de arbori va avea loc in perioada 26-30 martie. Este al patrulea an in care Primaria Cluj-Napoca organizeaza actiunea de impadurire din zona Bulevardului Muncii, printr-un parteneriat cu Directia Silvica. Intre 2009 – 2011 au fost plantati peste 40.000 de puieti: stejar, frasin, salcam, iar in acest an se vor planta in total peste 10.000 de arbusti, pe o suprafata de peste doua hectare.

„De padurea Tineretului vor beneficia generatiile viitoare de clujeni si cred ca este foarte important sa facem astazi aceste plantari pentru ca peste cateva zeci de ani locuitorii orasului nostru de atunci sa aiba un nou loc verde pentru relaxare si o sursa suplimentara de oxigen in imediata apropiere” a declarat primarul Radu Moisin.

La plantarea arbustilor vor da o mana de ajutor militarii, elevii, sportivii si voluntarii clujeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *