Coltul pescarului: mica delta a Ardealului

Coltul pescarului: mica delta a Ardealului

Continuam seria prezentarilor locurilor de pescuit cu directorul Asociatiei Judetene a Pescarilor Sportivi (AJPS), Andrei Pop. In aceasta editie, el vine cu cateva amanunte legate de lacul Sacalaia.

„Lacul Sacalaia, intitulat si mica delta din Ardeal, este situat intre doua dealuri line la 10 km de Gherla spre localitatea Sic. Lacul este administrat de AJPS Cluj. Are o suprafata de 38 ha din care 31 ha luciu de apa. Se poate pescui doar din barca, pe baza permisului emis de Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura (ANPA). Se plateste serviciul de inchiriere a barcii”, sustine seful pescarilor clujeni.

Langa lac exista oportunitati de cazare. „La cabana Sacalaia se poate face si cazare in camere cu 2-3-4 paturi, remobilate, TV cu Digi, internet gratuit, apa calda permanent, iar iarna, cu incalzire centrala. Cabana are in dotare, pentru pescari, bucatarie cu aragaz, frigidere, congelatoare, gratar cu lemne sau ceaun”, spune Pop.

In privinta pestilor, speciile existente sunt stiuca, somn, salau, biban, crap, caras, caracuda, platica, lin, babusca, rosioara, oblete, clean, cteno. „Pescuitul se poate face cu 4 bete si se pot retine 5 kg de peste/zi/pescar. Se pescuieste la rapitor cu naluci artificiale si naturale. Avand in vedere ca lacul face parte din rezervatia naturala ornitologica, orice perturbare a linistii este interzisa. Sunt interzise alte ambarcatiuni decat cele existente pe lac pentru a evita aducerea de microorganisme care sa strice echilibrul natural al zonei. Strict interzise sunt scaldatul si camparea pe malul lacului. Exceptie face zona special amenajata pentru campare in curtea cabanei”, spune Andrei Pop.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *