Combustibil din alge, alternativa la preţul ridicat al petrolului
5 Dec 2009 Comenteaza pe Forum Trimite prin Y!M Email Tipareste
Animaţi de fluctuaţiile preţului petrolului şi confruntându-se cu necesitatea de a găsi o soluţie cât mai rapidă împotriva încălzirii globale, cercetătorii americani îşi finalizează eforturile pentru punerea la punct a unui combustibil rezultate din alge. ![]()
În ultimii ani, algele au “câştigat” foarte mult teren în acest domeniu, carburantul rezultat din aceste organisme fiind parţial utilizat în cele mai diverse domenii, de la încălzirea locuinţelor la aviaţie.
Lupta pentru combustibili alternativi a început în lume în urmă cu mai multe decenii. Puterea vântului, a valurilor mărilor şi oceanelor sau a marilor râuri şi fluvii este folosită deja de ani buni, pe scară largă, pentru producerea energiei electrice şi, uneori, şi a celei termice. În ultimii 10-15 ani, provocarea cea mare a fost găsirea unor combustibili alternativi, care să înlocuiască treptat petrolul. Pe de o parte din cauza preţului fluctuant al ţiţeiului, pe de altă parte din cauza faptului că acest combustibil este foarte poluant, anual fiind eliberate în atmosferă miliarde de tone de dioxid de carbon (gaz cu efect de seră) din arderile rezultate din folosirea petrolului.
O soluţie interesantă este cea a biocombustibililor, carburanţi obţinuţi din plante: soia, porumb, palmier, rapiţă etc. Marele dezavantaj al acestei idei este faptul că, pentru cultivarea acestor plante din care se obţine combustibil, este nevoie să se renunţe la întinse suprafeţe de teren care până acum se cultivau pentru mâncare. Cu alte cuvinte - care trebuie să fie procentul corect? La câte hectare de culturi din care obţineam până acum mâncare suntem dispuşi să renunţăm pentru a avea combustibil mai ieftin şi mult mai puţin poluant.
O idee propusă de unii cercetători a fost transformarea în terenuri pentru agricultură a unor zone care până acum nu erau folosite la aşa ceva: păduri, păşuni, mlaştini, lacuri. S-a constatat însă că o asemenea idee mai mult dăunează mediului decât să îl ajute. Cercetătorii au fost nevoiţi să îşi îndrepte atenţia spre alte tipuri de plante. Şi algele sunt prima soluţie pe care au propus-o.
“ASPIRATOR” DE CO2
Experţii americani sunt de părere că aceste organisme au o calitate pe care trebuie să o luăm în seamă: sunt un puternic “aspirator” de dioxid de carbon şi, spre deosebire de alte plante terestre, algele sunt cu atât mai importante din acest punct de vedere pentru că trăiesc în apă. Cu alte cuvinte, nu mai este nevoie de distrugerea habitatelor şi înlocuirea lor cu unele culturi de… alge, aşa cum se întâmplă în cazul porumbului sau rapiţei. Cercetările efectuate până acum au dat rezultate bune, dar nu au fost finalizate, astfel încât competiţia este deschisă.
Sursa: Jurnalul National
Pentru mai multe informatii detaliate despre ecologie si protectia mediului, evenimente ecologice, stiri de mediu, alge, combustibil alternativ sau voluntariat oriunde in tara aboneaza-te gratuit la newsletterul saptamanal EcoMagazin
Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet? Atunci alatura-te si tu celor 5000 de membri care s-au inscris deja in EcoSapiens si hai sa ne cunoastem pe forumul comunitatii. Intrebarile si comentariile tale sunt binevenite.
Comenteaza pe Forum



