UE doreste folosirea terenurilor agricole in scop alimentar si excluderea culturilor energetice

0
102
UE doreste folosirea terenurilor agricole exclusiv in scop alimentar si excluderea culturilor energetice
UE doreste folosirea terenurilor agricole exclusiv in scop alimentar si excluderea culturilor energetice

Comisia de mediu a Parlamentului European pregateste restrictii pentru agricultorii romani. Raportorul Comisiei pentru mediu al Parlamentului European, Corinne Lepage, incearca sa obtina mandat din partea PE pentru a negocia cu statele membre UE impunerea folosirii terenurilor agricole exclusiv in scop alimentar si excluderea culturilor energetice.

Practic nu vor mai exista investitii in achizitia, depozitarea si prelucrarea marilor recolte pentru producerea de biocombustibili.

Ce insemana asta pentru agricultura clujeana?

Masura ar avea efecte asupra dezvoltarii de culturi energetice in perspectiva, pentru ca in prezent acestea pot fi numarate pe degete, potrivit Directiei Agricole a Judetului (DAJ) Cluj.

„Aproape tot terenul din judet este cultivat cu plante destinate fie consumului uman, fie animal. In Cluj sunt foarte putine culturi energetice. Spre exemplu sunt 300 de ha de rapita, din totalul de 180.000 de ha suprafata arabila, insa rapita este folosita si in industria alimentara prin extragerea uleiului din seminte”, a explicat Iuliu Suatean, directorul DAJ Cluj.

„Sunt foarte putine culturi care ar fi afectate in acest moment in judet. Sunt cateva culturi de rapita si una de Paulownia la Camarasu. Ar putea insa pune piedici proiectului de la Rascruci. Stiu ca investitorul intentiona sa cultive aproximativ 1.500 de ha de teren in Transilvania cu plante energetice”, explica  Ioan Rotar, prorector al Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) Cluj-Napoca.

„Nu cred totusi ca initiativa se va concretiza. Am vazut foarte multe culturi energetice in strainatate. Parlamentul European ar putea interzice, spre exemplu, cultivarea de astfel de plante pe pamanturi foarte fertile. Este o prostie sa cultivi salcie pe un teren foarte bun. Astfel de reglementari cred ca ar fi oportune”, adauga Rotar.

Investitia de la Jucu, compromisa

Va reamintim ca o companie italiana are in plan construirea la Rascruci, in imediata apropiere a Parcului Industrial Tetarom III, a unei microcentrale de producere a energiei electrice si termice pe baza de biomasa, investitia ridicandu-se la aproximativ 41 de milioane de euro.

Puterea nominala a microcentralei ar urma sa fie de 10MW/h, cea mai mare putere a unei microcentrale pe baza de biomasa din Romania si printre cele mai mari din sud-estul Europei. Microcentrala ar folosi anual aproximativ 100.000 de tone de biomasa de tip lemn si derivate – resturi de lemn pentru incalzire, rumegus, ramuri de pomi, arbusti, paie.

Industria de biocombustibili din Europa:

• Biodieselul este produs in aproximativ 214 uzine situate in 23 de state membre UE. Productia totala din 2011 a atins 8,6 milioane de tone de biocombustibil, fata de capacitatea de productie instalata de 23,5 milioane de tone. In urma adoptarii Directivei Europene pentru Energie Regenabila in 2009, s-a investit masiv in acest domeniu, unul dintre efectele directe fiind ca 60% din biocombustibilul din plante oleaginoase consumat in UE in 2010 a fost produs in statele membre.

• Consumul de biocombustibili la nivelul UE a condus la crearea de 220.000 de locuri de munca in UE in companii care au avut in 2011 o cifra de afaceri agregata de 12,4 miliarde euro – din care taxele si impozitele incasate de guverne au reprezentat sume considerabile. De exemplu, numai in Franta, de unde este dna Corrine Lepage, industria biocombustibililor a generat in 2011 statului incasari la buget de peste 300 de milioane de euro din taxe si impozite.

• In 12 state membre UE cota de biocombustibili in total combustibili folositi in transporturi a depasit deja nivelul de 5%, recordurile fiind in Germania si Franta, cu 7%. Romania a stabilit recent o tinta de 10%. Aproximativ 65% din flota auto a Europei foloseste diesel, astfel incat regresul productiei de biocombustibili va afecta in mod direct aprovizionarea cu biodiesel in Europa. Restul de 35% din flota auto europeana foloseste benzina sau, intr-o proportie foarte mica, alte tehnologii (GPL, electricitate).

• Biocombustibilul a condus la dezvoltarea productiei de furaje animaliere din oleaginoase, un produs colateral al productiei de biodiesel. O tona de biodiesel genereaza 1,5 tone de furaje animaliere bogate in proteine, ajungand ca, in ultimii zece ani, sa asigure 45% din necesarul de furaje animaliere pentru zootehnia europeana – adica 16,5 milioane de tone.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here