Comisia Europeana vrea ca pana in 2030 jumatate din masinile care circula in orase sa fie electrice

    Ma?inile electrice au costuri de între?inere mai mici cu o treime fa?? de ma?inile conven?ionale
    Comisia Europeana vrea ca pana in 2030 jumatate din masinile care circula in orase sa fie electrice

    Comisia Europeana vrea ca pana in 2030 jumatate din masinile care circula in orase sa fie electrice, iar pana in 2050 sa elimine treptat autoturismele pe combustibil, insa pentru aceasta este nevoie de o retea de statii de incarcare. In prezent, orasele cu cea mai dezvoltata retea unde iti poti alimenta autovehiculul electric sunt Amsterdam, Paris si Londra.

    Germania vrea 3.000 de statii de incarcare pana la finalul anului. Nemtii sunt cei mai pretentiosi clienti pentru masinile electrice. Conform unor studii, peste 51% dintre acestia vor ca o masina sa se incarce in mai putin de 2 ore, 64% vor sa isi incarce masina in garaj, iar 21% la o statie publica. In ceea ce priveste distanta parcusa cu un plin, 53% spun ca 300 de km sunt de ajuns, iar 31% ar vrea sa mearga cu un plin intre 450 si 1000 de km.

    Germania ar putea avea peste 3.000 de statii de incarcare pana la finalul anului, companiile interesate fiind BMW pentru modelele Mini E, Renault, Nissan, Audi, Daimler. Guvernul german se asteapta la un milion de masini electrice pe strazi pana in 2020 si la 6 milioane pana in 2030.
    Franta ar putea deveni cea mai mare piata pentru masini electrice cu 400.000 de statii pana in 2015. Ministerul Mediului din Franta a anuntat ca va promova instalarea a 400.000 de statii electrice pana in 2015. Electricite de France (EDF) si Toyota vor peste 130 de statii de reincarcare vehicule electrice pe strazi si in parcari publice, iar alianta Renault-Nissan are in plan 300 de puncte de incarcare.
    Britanicii vor 25.000 de statii electrice pana in 2015. Marea Britanie are peste 250 de statii de incarcare pentru masinile electrice, iar pe strazile din Londra circula 1.700 de vehicule electrice. Planul londonezilor este ca pana in 2015, sa existe 25.000 de puncte de incarcare in Londra, majoritatea in cladirile de birouri si in parcari publice, potrivit Guvernului britanic.
    Olandezii au trecut pe hartie peste 12.000 de statii de incarcare masini electrice, Amsterdam fiind cel mai impanzit oras cu peste 1.000 de centre de incarcare. Olanda este cea mai mare piata pentru modelul electric japonez Nissan Leaf.
    Italia vrea 1.000 de statii electrice anul acesta. In Italia, Renault si Nissan vor 270 de statii de incarcare masini electrice pentru modelele Kangoo Express Z.E. si Fluence Z.E. Un alt proiect in Italia, il are Daimler pentru modelele electrice Smart cu 400 de puncte de incarcare in Roma, Milano si Pisa. Planul Fiat in Italia prevede 300 de statii electrice in Parma. In total, circa 1.000 de statii electrice ar trebui sa fie functionale pana la finalul anului.
    Infrastructura pentru masini electrice in Cehia, Danemarca si Norvegia prevede in functiune 50-60 de statii de incarcare pana in 2013.
    Guvernul estonian a anuntat ca va construi o retea de incarcare masini electrice pana la sfarsitul anului 2012, in colaborare cu Mitsubishi. In plan sunt 250 de statii de incarcare rapida care vor fi instalate in orasele mari si de-a lungul autostrazilor.
    In Elvetia, planurile pentru reteaua de incarcare masini electrice sunt de 230 de centre.
    Peste 1.500 de statii de incarcare vom gasi in Irlanda, companiile dispuse sa investeasca sunt Renault-Nissan, Mitsubishi, Peugeot Citroen, Toyota.
    Polonia va avea peste 550 de puncte de incarcare masini electrice in orasele Varsovia, Gdansk, Katowice, Krakow si Mielec.
    Circa 1.400 de statii de incarcare masini electrice vor fi in Portugalia. Cea mai mare parte a retelei va fi sustinuta de alianta Renault-Nissan.
    Spania va avea peste 800 de statii de incarcare masini electrice, in orasele Madrid, Barcelona, Sevilla. Guvernul spaniol vrea pe strazi pana in 2014 un milion de vehicule electrice si hibride.
    Pe strazile din Bulgaria circula in prezent circa 150 de autoturisme electrice, majoritatea fiind Citroen, Mitsubishi si Peugeot. Compania FullCharger are in Bulgaria 17 statii de incarcare masini electrice.
    Singura statie de incarcare masini electrice din Romania este la Unirea, langa sediul Transelectrica, fiind construita de o asociatie profesionala de ingineri electro-energeticieni CIGRE. Statia electrica, un produs 100% romanesc, va putea incarca 4 masini, insa in prezent sunt functionale doar doua puncte de alimentare normala (6-8 ore), cu intensitatea curentului de 16 A si cu tensiunea 230 V.
    Renault Romania a incheiat acorduri cu Electrica, Schneider Electric si Siemens in vederea dezvoltarii in parteneriat a infrastructurii necesare vehiculelor electrice.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *