Concerte cu curent electric obtinut prin pedalare pe biciclete, la Delta Music Fest 2012

Concerte cu curent electric obtinut prin pedalare pe biciclete, la Delta Music Fest 2012

Delta Music Fest 2012, un eveniment muzical care va avea loc intre 19 si 21 iulie, la Sfantu Gheorghe, va include cateva concerte inedite, pentru care se va folosi curent electric obtinut prin pedalare pe biciclete, informeaza organizatorii.

Sistemul, format din tandemuri care produc 300 W fiecare, este fabricat integral in Romania.

Concertele fac parte dintr-un proiect mai amplu realizat impreuna cu KiteBike.ro: o scena complet ecologica, plasata pe marginea apei, in Dolphin Camping.

In programul scenei ecologice este inclus un atelier de home-made music, care isi propune sa invete cum se face muzica cu ajutorul obiectelor sau folosind propriul corp. Atelierul va fi urmat de un concert alaturi de trupa Late Summer.

Pe scena principala a festivalului vor canta Kraak&Smaak (DJ set), Norzeatic si Khidja, Subcarpati, Gojira, Limun, Zicu & Ufe, Tzuc si Jo.E (Groove On).

In cadrul festivalului vor fi organizate ateliere de reciclare creativa, sustinute de Incubator 107, in parteneriat cu Let’s Do It Romania!, prin care cei prezenti vor invata sa valorifice inteligent obiectele din jurul lor, gasindu-le o utilitate practica si o valoare estetica.

Tot la festival va avea loc editia a doua a DJ Music School, unde trei DJ-i aspiranti vor fi scoliti gratuit de Gojira si vor urca pe scena mare pe 20 iulie. Cei interesati se pot inscrie trimitand un mix de 30 minute la [email protected].

Acestor evenimente se alatura Treasure-Hunt pe biciclete, prin KiteBike.ro, jonglerii, improvizatie, storytelling, masaj, caiace, yoga acrobatica, dans, explorare de locuri noi. Accesul este liber.

Cazarea se poate face in Dolphin Camping sau in complexul de patru stele Green Village. Toti cei care ajung la Sfantu Gheorghe de pe 9 iulie beneficiaza de campare gratuita in Dolphin Camping pentru toata durata festivalului. In plus, organizatorii pun la dispozitie „corturi la cheie”, gata montate, cu izopren si sac de dormit. Astfel, doua persoane pot plati cazarea pentru trei nopti de festival cu doar 150 de lei.

Delta Music Fest este organizat de Fundatia Anonimul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *