Statiunea Caineni Bai, de la marginea judetului Braila, mai exista doar pe hartile turistice. Cine vrea sa profite de extraordinarul namol terapeutic o face in conditii deplorabile: de ani in sir nu mai exista nici o amenajare functionala. Autoritatile locale viseaza cu ochii deschisi la un viitor luminos, in care sa poata atrage turisti si bani. Pana atunci, insa, investitorii care au pus mana pe statiune nu reusesc sa relanseze afacerea, iar unii sateni din Caineni fura noaptea ce se cladeste ziua.
Pe hartile turistice, localitatea Caineni Bai din judetul Braila este marcata ca statiune balneoclimaterica. Cine se ia, insa, dupa acel mic simbol desenat pe o hartie risca sa infrunte o mare deziluzie. De aproape doua decenii, Caineni Bai nu mai poate fi numita statiune. Se spune ca namolul lacului sarat de la Caineni Bai ar fi cel mai bun din tara, ca proprietati terapeutice. Ar bate de departe ce se gaseste la Lacu Sarat de langa Braila sau la Techirghiol, pe litoral. Cu toate astea, de doua decenii, acest izvor de sanatate zace intr-o jenanta uitare. Putinii turisti care isi mai amintesc ca exista lacul-minune de la Caineni Bai si se incumeta sa ajunga acolo gasesc un sat saracacios, niste foste amenajari cazute in ruina si o cladire recent ridicata ce se vrea a fi pensiune, dar pe care investitorul se tot chinuie, fara succes, sa o inaugureze. De bai calde si impachetari cu namol nu poate fi vorba, din simplul motiv ca nu exista nimic amenajat pentru asa ceva.
RUINA
Ca sa ajungi la Caineni Bai, treci prin comuna braileana Visani si, pentru ca nu exista nici un indicator care sa te lamureasca incotro s-o apuci, trebuie sa-i intrebi pe localnici daca tii drumul drept sau faci la stanga, ori la dreapta. Odata lamurit acest aspect, observi ca, pe drumul spre statiune, asfaltul e lipsit de gropi, semn ca a fost turnat destul de re-cent. Cand am trecut noi pe acolo, intr-o zi cetoasa si umeda, de iarna tomnatica, soseaua era acoperita de un strat consistent si dizgratios de noroi.
Pe drumul de asfalt imbracat in noroi am dat de un indicator ruginit care marca, demult, intrarea in statiune. Pe dreapta se afla niste casute de lemn printre care pigu-leau cateva gaini. Ajungi apoi la o bariera improvizata, dincolo de care observi o cladire recent tencuita, cu ochiuri de fe-restre si tocuri de usi goale. Mai incolo e un pavilion dezafectat, structura meta-lica ce seamana cu un schelet descarnat si aruncat in uitare. Vizavi de toate astea, in spatele unui gard de bare metalice ce inconjoara un teren jumatate cu copaci, jumatate defrisat, e o cladire noua, si ea recent tencuita, dar cu ferestrele si usile deja montate.
In fata, la capatul aleei, vezi lacul sarat, sau ce a mai ramas din el, dupa seceta de asta-vara. Langa bariera, o caruta din care a coborat un barbat intre doua varste. Il cheama Gheorghe Serea si este paznic la cladirea noua. Aflam ca aceasta ii apartine unui patron de la Bucuresti, care momentan nu se afla in zona. „Dar cu ce problema?”, ne-a intrebat barbatul. I-am explicat ca suntem de la ziar si ca vrem sa vedem care mai e treaba cu statiunea. „Cum era inainte aici?”, incercam o intrebare. „Era bine, nu ca acum. Bine… Veneau oameni la tratament, faceau bai, impachetari cu namol, aveau dusuri pe plaja”, ne-a povestit Gheorghe.
Inainte de ’89 a lucrat o perioada ca fochist, la centrala centrului medical unde se faceau tratamente. Ne-a aratat pavilionul dezafectat, explicandu-ne ca acolo erau cazile unde intrau pacientii in namolul cald. „Pe urma puneau un halat pe ei si mergeau in camere. Baile reci se faceau pe plaja, pentru cei mai sanatosi, care nu aveau nevoie de medic”, isi aminteste fostul fochist. Acum, problema e ca patronul la care lucreaza a luat lacul in concesiune, insa n-a putut folosi si fostele cladiri ale statiunii, fiindca pe alea le-a cumparat alta firma. Din acest motiv, patronul lui Gheorghe si-a ridicat propria pensiune, cu vreo 16 locuri de cazare, dar inca n-a reusit sa o dea in folosinta. „Zicea ca poa-te vara viitoare o sa fie gata, dar e greu, ca fura lumea pe aici de zici ca nu-i ade-va-rat. Ieri am pus niste stalpi pentru gard si i-au furat, dom-le, azi noapte, cu tot cu betonul in care-i prinsesem. Va dati sea-ma, ce hoti!”, ne-a zis, indignat, Gheorghe Serea. Omul mai spune ca, asta-vara, au venit vreo cateva persoane sa se unga cu namol, iar seful lui, proprietarul viitoarei pensiuni, le-a tras o teava cu apa pe plaja, sa se poata spala. „Ar fi venit mai multi turisti, daca gaseau conditii. Asa, cine sa-ti vina, daca n-ai unde sa-i cazezi, n-ai dus cu apa calda, n-ai nimic…”.
PLANURI DE RELANSARE
Sanse ca viitorul sa arate mai bine ar fi daca ne luam dupa ce spune primarul comunei Visani, Neagu Caraman. „Vrem sa facem un acord cu investitorul care a concesionat lacul, George Dobrica. Un parteneriat intre Consiliul Local Visani si domnul Dobrica, poate prindem o finantare pe agroturism, sa relansam statiunea si sa aducem bani pentru comunitate”, viseaza frumos primarul. Seful comunei ne-a informat ca, inainte de 1989, statiunea Caineni Bai a apartinut Oficiului Judetean de Turism (OJT). Dupa ’90, a intrat in patrimoniul Fondului Proprietatii de Stat, care i-a scos la vanzare activele. Consiliul Local Visani ar fi vrut sa cumpere cladirile si amenajarile statiunii, insa n-a putut strange cei 18 milioane de lei, pretul cerut in ’94. Pe urma s-a facut o licitatie, la care au participat firma lui George Dobrica – un fost fiu al satului, cu afaceri la Bucuresti – si firma „Cony Sat” Galati. Firma galateana a avut castig de cauza, cumparand spatiile de cazare si tratament.
Dobrica, insa, a reusit sa concesioneze lacul de la Agentia Resurselor Naturale. Asa se face ca un investitor s-a ales cu cladirile si altul cu lacul. „Cony-Sat” a reparat casutele de lemn si a inceput reabilitarea spatiului de cazare, dar s-a oprit la tencuiala cladirii. Dobrica a facut schimb de terenuri, cu o mostenire de la parinti, primind in schimb un lot pe spatiul fostului parc al statiunii. Aici si-a ridicat o pensiune cu 16 locuri, pe care vrea sa o deschida pentru public in 2010, dupa cum i-a promis primarului.
Sursa: Jurnalul National
